Faza judeţeană a Cupei României, ediţia 2008-2009 se apropie de final. Patru echipe au mai rămas în populara competiţie, dintre care se vor alege astăzi finalistele. Calculele hârtiei indică Izvorul Cociuba Mare şi Crişul Aleşd ca favorite la accederea în ultimul act, dar Cupa este o competiţie a surprizelor. Granitul Nucet şi Bioland Paleu au şi ele şansa lor, iar faptul că evoluează pe propriul teren poate constitui un atu important pentru ele.
Partidele FC Bioland Paleu - Crişul Aleşd şi Granitul Nucet - Izvorul Cociuba Mare vor începe la ora 17.00. Dacă la finalul timpului regulamentar, scorul va fi egal, vor urma două reprize de prelungiri, a câte 15 minute. În cazul în care egalitatea persistă, învingătoarea va fi decisă în urma loviturilor de departajare.