Se putea şi mai mult - Gloria Reşiţa - CF Bihorul Beiuş 1-1 (0-1)
Beiuşenii şi-au pus mari speranţe în această partidă, plecând încă din zori spre Reşiţa. N-au făcut deplasarea trei piese de bază, Mihoc, Paina şi Vanca, nemaivorbind de Costea, care n-a făcut toată săptămâna decât alergări uşoare, fiind menajat pentru acest joc. Toate aceste absenţe i-au dat mari bătăi de cap antrenorului Adi Anca, care a fost obligat să-l trimită în atac pe Vlad Silaghi, împreună cu Groznâie (doar 17 ani), o inspiraţie ce i-a ieşit tehnicianului orădean, s-au dovedit benefice, oaspeţii reuşind să plece neînvinşi. Scorul a fost deschis de beiuşeni, în minutul 5 Trip executând o lovitură de colţ, defensiva gazdelor a respins doar până la Mureşan, care a şutat fulgerător de la 12 m, sub bara transversală (0-1)! Gazdele au reuşit să egaleze abia după pauză, în minutul 60, când Onică a centrat de pe partea stângă şi Costescu (cel mai bun jucător din tabăra gazdelor) a înscris cu un şut plasat (1-1). Beiuşenii ar fi vrut să obţină mai mult de la acest meci, dar ţinând cont că au jucat în 10 oameni ultimele 10 minute (portarul Mănişor a fost eliminat pentru fault în postura de ultim apărător), iar încă din minutul 35 l-au pierdut şi pe Ţârlea, se poate spune că au obţinut un punct muncit şi meritat. Antrenorii Adrian Anca, Adrian David şi Ioan Pap Deac au trimis în teren următorii jucători: Mănişor - Şerb, Mureşan, Tăut, Coste, Bode, Groznâie, Plinio, Trip, Ţârlea (35 Grosu, 63 Agiurgioaie), Silaghi (83 Odobasianu).



dute dracului.gunoi.
Penibilii din BEIUS!ati jucat cu echipe de liga 4,....,pana akum, Vlademirescu,Gloria...!strambilor