Scolari, regretat de Deco şi Ronaldo
Internaţionalii portughezi Deco (Chelsea) şi Cristiano Ronaldo (Manchester United) regretă plecarea tehnicianului Luiz Felipe Scolari de la gruparea londoneză, informează AFP.
"M-a întristat demiterea lui, pentru că este un prieten bun. Chiar dacă era un adversar, înainte de toate pentru mine este un prieten", a declarat Cristiano Ronaldo. Fotbalistul a precizat că Scolari, care a pregătit reprezentativa de fotbal a Portugaliei înainte de a prelua echipa Chelsea, are mare valoare ca antrenor şi este "un mare om". "Este dificil că pleacă, mai ales pentru cei care au mai lucrat cu el. Păcat că nu a rămas mai mult", a declarat şi Deco. Luiz Felipe Scolari a fost demis, luni, din funcţia de antrenor al formaţiei Chelsea Londra. Gruparea londoneză a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că selecţionerul Rusiei, Guus Hiddink, se va ocupa până la finalul sezonului şi de pregătirea formaţiei engleze.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.