Formă sportivă de excepție pentru cea mai bună echipă orădeană de fotbal care încheie sezonul de toamnă cu cel de-al 7-lea succes consecutiv și al 11-lea stagional. CAO și-a luat o revanșă deplină în fața echipei SCM Zalău pe care a învins-o 6-2 (3-1) în deplasare într-o partidă contând pentru etapa a 15-a din Seria 10 a Ligii a III-a.

Deși venea după 6 victorii consecutive, puțină lumea anticipa un asemena succes pe terenul unei formații care în turul campionatului se impusese cu un categoric 5-2 pe Stadionul Iuliu Bodola. Mai mult, sălăjenii veneau după o remiză obținută în compania lui Minaur Baia Mare, liderul campionatului la acel moment, și o victorie contabilizată în Bihor, pe terenul echipei Lotus Băile Felix. Așadar două rezultate pozitive în compania unor adversari cu pretenții în această competiție. Dar cu un Florin Chitaș în zi de excepție (autorul a 3 goluri, o pasă decisivă și un penalty obținut), CAO a arătat la Zalău că are numeroase argumente să se bată pentru câștigarea campionatului.

5 goluri din 6, făcute de Chitaș

Duo-ul letal din atacul orădenilor, Marius Hosu și Florin Chitaș, a produs primul gol al partidei, primul fiind repsonsabil cu centrare,a iar cel de-al doilea cu fructificarea acesteia în gol, în minutul 5 al partidei (0-1). După niciun sfert de oră, în minutul 19, s-a făcut 2-0 după ce Cosmin Letan a transformat o lovitură de pedeapsă obținute de excelentul Chitaș. La 9 minute distanță, gazdele au reușit să reducă din diferență prin Sergiu Jurj. În minutul 35, decarul orădenilor (Chitaș) a stabilit scorul primei reprize după o acțiune individuală finalizată cu un șut de la aproximativ 18 metri la care portarul Miron nu și-a putut ajuta echipa (1-3). Aflat într-o formă de joc deosebită, Chitaș a și pasat decisiv pentru Daniel Stan, dintr-o lovitură liberă, finalizare care a dus scorul la un 1-4 neverosimil, în minutul 54. Jucătorul meciului (Chitaș) și-a desăvârșit opera în minutul 70, cu un șut la colțul scurt care a dus reyultatul la 1-5 în favoarea oaspeților. Cea mai spectaculoasă reușită a partidei i-a aparținut însă lui Alex Lezeu care a făcut 6-1 două minute mai târziu după un șut perfect trimis de la 25 de metri de poartă. Rezultatul final l-a stabilit tot un bihorean, Sergiu Pop, care însă a punctat pentru sălăjeni în minutul 82 după o fază la care a scăpat singur cu Barabaș.

Și-au asigurat un loc în playoff

Așadar CAO obține a 7-a victorie consecutivă care o propulsează în fotoliul de lider al campionatului în inter-sezon după semi-eșecul lui Minaur Baia Mare  care a făcut doar 0-0 acasă cu penultima clasată, CSM Satu Mare. Cu 13 puncte mai mult decât SCM Zalău, a 5-a clasată, CAO și-a asigurat totodată locul de playoff cu trei etape rămase de disputat din sezonul regulat care se va relua pe 12 martie, anul viitor.

SCM Zalău: B. Miron - I. Ilieș, A. Șumlea, I. Ardelean (77 Al. Jula), M. Onicaș (77 R. Dulap), V. Calugher, C. Meșter (60 Al. Mare), Al. Sorian, Sg. Pop, Sg. Jurj, Sg. Negruț (70 R. Logon).

Antrenor: Dorin Toma

CA Oradea: Barabaș - Cr. Copil, C. Letan, D. Stan, L. Ioviță - G. Cherman, R. Ardelean (90 D. Marina) - A. Gheorghiță (77 M. Kovacs), Al. Lezeu (90 P. Chiș-Toie), Fl. Chitaș (90 R. Săutiuț) - M. Hosu (77 Fl. Porumb).

Antrenori: Florin Farcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe.