Revirimentul echipei de baschet masculin CSM Oradea a fost confirmat şi la Timişoara, unde campioana a trecut, mai clar decât arată scorul, 83-90 (20-28, 15-22, 18-21, 30-19) de formaţia locală SCM, ocupanta locului 5 în Grupa Roşie a Ligii Naţionale. 

 

Învinşi în precedentul duel direct, chiar la Oradea, "roş-albaştrii" s-au revanşat în urma unui joc pe care l-au controlat autoritar în cea mai mare parte a timpului. Diferenţa maximă a fost de 22 de puncte, doar în ultimul minut gazdele apropiindu-se la şase "lungimi" pe fondul relaxării şi a schimbărilor din efectivul orădenilor. Sugestiv pentru superioritatea campioanei a fost faptul că în primele 20 minute de joc, când conducea cu 50-35, CSM  avea 91% la aruncările de două puncte! Până la urmă, orădenii au încheiat partida cu 81%, un record stagional pentru formația antrenată de Cristian Achim.

Kris Richard a terminat meciul cu procentaj maxim la aruncările din acţiune, 7/7, la fel ca şi  Dragan Zekovic, la aruncările de două puncte.

CSM, care a bifat al patrulea succes la rând, are 13 victorii şi 8 înfrângeri, bilanţ cu care ocupă locul 3, cu 34 de puncte. Lider este CSU Sibiu, cu 36 de puncte, urmată de U BT Cluj - 34 puncte. Locurile 4,5, 6 sunt ocupate de SCMU Craiova - 31 puncte, SCM Timişoara - 30 puncte şi BCMU Argeş Piteşti - 28 puncte.

Pentru CSM CSU Oradea urmează  alte două deplasări. Prima este manşa retur cu Steaua, din sferturile de finală ale Cupei României, programată miercuri, ora 16:30, după care va fi jocul de campionat cu BC CSU Sibiu, sâmbătă, 23 martie, de la ora 19:35. Ambele partide sunt transmise în direct de DigiSport.

SCM Timișoara: Diculescu 8 (2×3), Vukosavljevic 19 (2×3), Stojadinovic 7 (1×3), Randolph 24 (4×3), Brown 4, Popa Calotă 1, Baciu 10, Coconea, Komatina 4, Psakovic 6. Antrenor: Miodrag Perisic.
CSM CSU Oradea: Nicolescu 14 (2×3), Watson 11 (1×3), Zekovic 19 (1×3), Valeika 8, Richard 15, Țîbîrnă, T. Fometescu, Pasalic 5 (1×3), N. Markovic 9 (1×3), carter 9 (1×3). Antrenor: Cristian Achim.
Arbitri: Ciprian Stoica, Deagoș Nicolae, Șerban Rașoga. Comisar FR Baschet: Marian Oprea
Descalificat pentru 5 faulturi personale: Komatina (36).