Cu un alt aspect faţă de sezonul trecut, echipa de handbal masculin va încerca să confirme startul bun de sezon în Seria C a Diviziei A într-o partidă care se va desfăşura astăzi, de la ora 14.30, în Sala Constantin Jude din Timişoara unde va da piept cu satelitul prim-divizionarei SCM Poli Timişoara.

Cu o serie de noutăţi în lotul de jucători, mulţi dintre ei având valoare pentru acest eşalon, echipa pregătită de către George Tăutu pare a arăta altfel faţă de ediţia trecută de campionat, una de tristă amintire. Roş-albaştrii au avut un debut reuşit în noul sezon învingând mai clar decât o arată scorul (31-23) pe CSU Poli Timişoara, cea de-a doua formaţie din oraşul de pe Bega care activează la nivelul acestui eşalon. În jocul disputat în Arena Antonio Alexe, bihorenii aveau un avantaj de nu mai puţin de 15 goluri (21-6) după prima repriză.

De cealaltă parte, SCM Poli II a obţinut doar o remiză (34-34) pe propriul teren cu CSM Reşiţa după ce la pauză era condusă cu trei goluri diferenţă (18-21). În funcţie de programul primei echipe, pentru timişoreni ar putea evolua şi câţiva jucători rutinaţi la nivelul primei divizii, fapt care are complica mult soarta partidei pentru orădeni. În clasament, deşi nu foarte relevant pentru această fază a competiţiei, Oradea ocupă locul al doilea cu maximum de puncte, în timp ce gazdele partidei de astăzi se poziţionează pe locul al 5-lea cu 1 punct. De menţionat că bihorenii se află în contingentul select al celor trei formaţii cu maximum de puncte.

Celelalte partide ale rundei a doua sunt: CSU Poli Timișoara - AHC Drobeta Turnu Severin, CSM Reșița - Universitatea Craiova şi Unirea Sânnicolau Mare - CSU Târgu Jiu.