Selecţionerul Victor Piţurcă (foto) a anunţat, ieri, numele jucătorilor români legitimaţi la cluburi din străinătate convocaţi pentru meciul amical România - Turcia, programat pe stadionul "Naţional", în 22 august, de la ora 21.00. Pentru această partidă au fost chemaţi şapte "stranieri": Cosmin Contra (Getafe / Spania), Cristian Chivu (Inter Milano / Italia), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk / Ucraina), Paul Codrea (Siena / Italia), Florentin Petre (ŢSKA Sofia / Bulgaria), Ciprian Marica (VfB Stuttgart / Germania) şi Adrian Mutu (Fiorentina / Italia). Numele jucătorilor legitimaţi la cluburi din ţară, convocaţi pentru jocul contra naţionalei Turciei, vor fi anunţate după disputarea meciurilor din cadrul etapei a IV-a a Ligii I Bürger.