Cele şapte tenismene din România aflate pe tabloul principal de simplu la Wimbledon şi-au aflat vineri adversarele din turul inaugural. Printre jucătoarele acceptate direct să joace pe iarba londoneză se numără şi bihoreanca Irina Bara (nr. 121 WTA), care o va întâlni pe franţuzoaica Chloe Paquet (101 WTA, 27 ani).

Şteianca în vârstă de 27 de ani a câştigat singura partidă directă disputată împotriva adversarei sale, pe 23 septembrie 2021 la Valencia, scor 4-6, 6-4, 6-4.

Cea mai bine clasată tenismenă din România, Simona Halep, numărul 19 mondial, o va avea ca adversară pe Karolina Muchova din Cehia (locul 82 WTA), pe care nu a mai întâlnit-o anterior. Muchova a fost sfertfinalistă în 2019 şi 2021. Halep a câştigat trofeul la Wimbledon în 2019.

Sorana Cîrstea, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 21, va juca în primul tur cu sârboaica Aleksandra Krunic (53 WTA), pe care a învins-o anterior de trei ori în patru confruntări.

Gabriela Ruse (55 WTA) va avea cea mai dificilă misiune în primul tur la All England Club, împotriva americancei Coco Gauff, a 12-a jucătoare a lumii.

Irina Begu (43 WTA) va evolua în meciul său de debut împotriva georgienei Ekaterine Gorgodze (112 WTA), în faţa căreia s-a impus în singurul lor duel anterior.

Ana Bogdan (109 WTA) o va întâlni pe ucraineanca Daiana Iastremska (74 WTA), cea care a învins-o pe reprezentanta ţării noastre ambele meciuri precedente.

Mihaela Buzărnescu (126 WTA) va evolua, în premieră, împotriva germancei Natasja Schunk (156 WTA).

Ediţia din acest an a turneului de la Wimbledon va beneficia de premii record în valoare de 40.350.000 de lire sterline, însă circuitele WTA şi ATP au anunţat că nu vor acorda puncte, ca urmare a deciziei organizatorilor britanici de a nu permite prezenta jucătorilor ruşi şi belaruşi, ca urmare a invaziei din Ucraina.

Turneul de la Wimbledon este programat în perioada 27 iunie - 10 iulie 2022 și va fi televizat de Eurosport.