CSM Oradea a pierdut dramatic, după prelungiri, partida disputată duminică seara, în deplasare, în faţa formaţiei Energia Rovinari. Dacă după primele 40 de minute de joc scorul a fost Energia - CSM 71-71 (11-21, 22-18, 13-18, 25-14), în cele 5 minute de prelungiri gorjenii s-au dovedit mai inspiraţi, ei câştigând partida cu 81-78. În urma acestei înfrângeri, CSM Oradea păstrează şanse destul de mici pentru intrarea în play-off.

 

S-au prăbuşit în ultimul sfert

CSM a început jocul în forţă şi, după doar două minute de joc, conducea cu 9-0. Jucătorii pregătiţi de Cristian Achim au continuat să joace bine şi au încheiat primul "sfert" cu un avantaj de 10 puncte (scor, 21-11). Următoarele 10 minute au fost mai echilibrate, gorjenii reuşind să reducă din diferenţă, la jumătatea partidei CSM Oradea conducând cu şase puncte (39-33).

După primele faze ale "sfertului" al treilea, Energia s-a apropiat la doar două puncte (37-39). Maric & Co. şi-au revenit, mărindu-şi din nou avantajul, până la 14 puncte (39-53 - min. 27, 41-57 - min. 28). Cu 10 minute înaintea finalului meciului, CSM conducea cu 57-46 şi existau premisele unui succes atât de dorit al echipei orădene. Din păcate, ultimele 10 minute s-au dovedit "de coşmar" pentru echipa oaspete. Energia a revenit puternic, fiind "vioara întâi" a ultimului "sfert". După 3 minute, echipa din Rovinari s-a apropiat la doar un punct (57-58). CSM a "corectat" puţin (57-61, min. 34), dar echipa gazdă a reuşit să revină pentru prima dată în avantaj, în minutul 35 (62-61). Finalul meciului a fost unul "de infarct". A fost 66-62 (min. 37), apoi 66-65 (min. 38) şi chiar 68-69 (cu 1 minut şi 14 secunde înainte de final). S-a ajuns la 71-71, CSM Oradea n-a punctat la ultimul atac, iar partida a intrat în prelungiri.

 

Şi debutul prelungirilor le-a fost fatal!

Începutul celor 5 minute de prelungiri avea să se dovedească decisiv. Energia s-a distanţat la 77-71, avantaj care a fost bine gestionat de gazde. Orădenii n-au mai reuşit decât să se apropie o dată la 3 puncte (77-74), finalul partidei consemnând succesul gorjenilor cu 81-78.

Cel mai bun jucător al gazdelor a fost Kibwe Trim, realizatorul unui "double-double" (13 puncte şi 10 recuperări). În tabăra orădeană, pe lângă faptul că a fost coşgeterul partidei, cu 21 de puncte, sârbul Nemanja Maric a reuşit şi 7 pase decisive şi 4 intercepţii.

Energia Rovinari: Tyner 12 puncte, Troupe 19 (1x3), Lupusavei 10 (3x3), Apostol 2, Darby 8, Căpuşan 17 (1x3), Amarghioalei, Trim 13. Antrenor: Theo Evans.

CSM Oradea: Martinovic, Szijarto, Maric 21 (2x3), Mandic 15 (3x3), Gnjato 18, Lazar 4, Mitchell 12 (2x3), Paşca 8, Ştefan. Antrenor: Cristian Achim.

Eliminat pentru comiterea a cinci greşeli personale: Gnjato (CSM Oradea).

Arbitri: Laurenţiu Grigoraş (Buzău), Vlad Potra (Cluj-Napoca), Istvan Bertalan (Cluj-Napoca). Comisar FR Baschet: Marius Marinescu (Bucureşti).

 

Pe mâna noastră şi a „gladiatorilor"

Cu o etapă înaintea finalului sezonului regulat, şansele de accedere în play-off ale echipei orădene depind şi de "terţi". Anticipând că Energia Rovinari va pierde pe terenul lui Asesoft, CSM ar mai putea depăşi doar pe Steaua Bucureşti pentru a "prinde" locurile 1-8. Echipa bucureşteană are o victorie în plus şi va juca în ultima etapă la Cluj-Napoca, în faţa formaţiei Gladiator. Ţinând cont că este echipa pregătită de Cristian Achim este superioară bucureştenilor la întâlnirile directe, CSM ar termina sezonul regulat pe locul 8, dacă ar câştiga în ultima etapă, acasă, în faţa formaţiei Elba Timişoara, iar Steaua ar pierde la Cluj-Napoca.

Într-o altă partidă disputată duminică seara, CSU Atlassib Sibiu - CSU Asesoft Ploieşti 73-77.

Clasament:

1. Gaz Metan Mediaş 29 23 6 2503-2100 52

2. Asesoft Ploieşti 29 23 6 2513-2111 52

3. "U" Cluj-Napoca 28 23 5 2262-1997 51

4. Elba Timişoara 29 19 10 2427-2320 48

5. CSU Atlasib Sibiu 29 19 10 2263-2167 48

6. BCMUS Piteşti 29 16 13 2277-2197 45

7. BCM Tg. Mureş 29 16 13 2392-2319 45

8. Steaua Bucureşti 29 15 14 2306-2345 44

.............................................................................................

9. CSM Oradea 29 14 15 2280-2268 43

10. Energia Rovinari 29 14 15 2207-2274 43

11. CS Otopeni 28 12 16 2146-2200 41

12. Dinamo Bucureşti 29 11 18 2030-2196 40

13. CSM Bucureşti 29 10 19 2169-2304 39

14. Cuadripol Braşov 29 6 23 2112-2533 35

15. SCM "U" Craiova 29 5 24 2166-2440 34

16. Gladiator Cluj 29 5 24 2218-2515 34

Etapa a XXX-a - ultima a sezonului regulat (vineri, 2 aprilie): Gladiator Cluj-Napoca - Steaua Bucureşti, BCMUS Argeş Piteşti - CSU Atlassib Sibiu, CSU Asesoft Ploieşti - Energia Rovinari, CSM Oradea - Elba Timişoara, "U" Mobitelco Cluj-Napoca - SCM "U" Craiova, CS Otopeni - Dinamo Bucureşti, Gaz Metan Mediaş - BC Mureş Tg. Mureş, CSM Bucureşti - CSU Cuadripol Braşov.