Cel mai aşteptat duel din Liga I a Campionatului Judeţean de minifotbal a atras un număr record de microbişti la Baza Tineretului. În jur de 400 de oameni au fost prezenţi la derby-ul AEK Oradea - "Bad Boys" Oradea, decis la loviturile de la departajare.

Portari în mare formă

A fost un joc spectaculos între echipe cu mulţi fotbalişti bine cotaţi, cu multă determinare şi tensiune, atât în teren, cât şi în afara lui, cu faze de poartă, dar şi cu parade uluitoare ale celor doi portari, Vlad Gheţe (AEK) şi Cosmin Verdeş (Bad Boys), care au evitat golul de fiecare dată.

Prima şansă de a marca a avut-o AEK, chiar în primul minut, prin internaţionalul Burciu, recent transferat, pentru ca apoi Ioan Hora să trimită mingea în bară. Peste două minute, portarul Gheţe a parat şutul lui Hora. AEK a fost nevoită să joace  5 minute în inferioritate după ce Şumălan a primit două cartonaşe galbene, dar a rezistat în faţa "Băieţilor răi". Vlad Gheţe a mai respins şi şutul puternic al lui Szeleş, pentru ca la cealaltă poartă  să se evidenţieze şi Verdeş la mingile trimise de Birta şi Letan.

A dat-o în bară!

La ultimul fluier din timpul regulamentar al arbitrilor Octavian Şovre şi Laurenţiu Danşa, scorul era acelaşi ca la început, astfel că au urmat loviturile de departajare. Loteria penalty-urilor a fost câştigată de Bad Boys, cu 3-2, prin golurile marcate de Todea, Hora şi Szeles, iar pentru AEK au înscris Gheţe şi Birta. Decisivă a fost ratarea internaţionalului   Călugăreanu, care a tras în bară. Astfel, „Băieţii răi”, lideri în clasament, au obţinut două puncte, iar campioana judeţeană AEK, unul.

Astăzi, de la ora 20:00, AEK Oradea va juca un nou derby, la Beiuş, cu echipa locală FCSB.

AEK Oradea: Vlad Gheţe – Adrian Călugăreanu, Radu Burciu, Răzvan Pocian, Andrei Şumălan, Cosmin Letan, Răzvan Ţîrlea, Andrei Ferik, Răzvan Birta, Sorin Ban, Sorin Ungur şi Samuel Grozav.

Bad Boys: Cosmin Verdeş – Tibi Szeles, Sebi Achim, Ioan Hora, Alex Gego, Florin Neaga, Lucian Todea, Suwan Iemad, Roly Novak, Bogdan Ferariu, Andrei Magda, Adi Cozac şi Sergiu Ungur.