Salontanii vor să depăşească Dacia
Învinse în runda precedentă, Liberty Salonta şi Dacia Mioveni caută reabilitarea în etapa intermediară de astăzi. Şansele cele mai mari de a-şi atinge scopul par să le aibă salontanii, chiar dacă argeşenii stau mai bine în clasament. Meciul de la Salonta va începe la ora 18.00.
Bihorenii sunt redutabili în partidele de acasă, unde au câştigat nouă jocuri, trei le-au încheiat la egalitate şi unul l-au pierdut, având un golaveraj bun: 21-5. Adversarii nu au excelat în deplasare, de unde s-au întors doar cu şapte puncte în 13 partide. Dacă Dacia nu are emoţii în acest moment, Liberty nu se poate considera scăpată de probleme. Tocmai pentru a nu avea complicaţii pe final de sezon, salontanii vor încerca să obţină o victorie, care să-i mai îndepărteze de zona locurilor retrogradabile.
Liberty: Huţan - Florean, Salamon, Sg. Oltean, Popovic - Chiş, L. Rus, Deaconescu, R. Iacob - Cigan, Birtalan. Antrenor principal: Gheorghe Ghiţ.
Dacia: Ilie - Moşteanu, Bogdan Stoica, Olteanu, Neagu - Enache, Săndulescu, Costin, Vladu - Claudiu Ionescu, Badea. Antrenor principal: Iordan Eftimie.
Arbitri: Eugen Roşu (Băbeni) - la centru; Fodor Jozsef (Odorheiu Secuiesc), Nicolae Dobrică (Râmnicu Vâlcea) - asistenţi; Virgil Luca (Timişoara) - rezervă. Observator FRF: Florin Mierea (Timişoara).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.