După revenirea în cel de-al doilea eşalon fotbalistic românesc, CF Liberty Salonta are parte de un adversar dificil în prima etapă a seriei secunde din Liga a II-a, ediţia 2007-2008. Astfel, astăzi, de la ora 11.00, la Salonta, CF Liberty primeşte vizita formaţiei FC Argeş. Retrogradată din Liga I în această vară, echipa piteşteană este considerată de mulţi principala favorită la câştigarea seriei. Cele şapte noutăţi au fost prezentate La o zi înaintea debutului echipei salontane în Liga a II-a, conducerea clubului CF Liberty a organizat,ieri, o conferinţă de presă, în care au prezentat noutăţile din lotul pregătit de Lorenzo Rubinacci, dar şi planurile clubului în noua ediţie de campionat. CF Liberty i-a legitimat în această vară pe portarul ghanez William Amamoo (Sopron) şi pe jucătorii de câmp Alin Lipă (Dacia Chişinău), Laviniu Răduţ (UT Arad), Ion Ibric, Laurenţiu Rus, Pal Lazar şi Bajner Balint. Preşedintele clubului, Gheorghe Alexandrescu, a declarat: "Obiectivul clubului nostru este promovarea cât mai multor jucători din pepiniera proprie la cluburi din Liga I şi de peste hotare. Dar, sperăm şi într-o evoluţie cât mai bună în Liga a II-a." Managerul clubului, Adrian Alexandrescu, a completat: "Pornim la drum cu o echipă nouă. Indiferent de numele adversarului pe care-l vom întâlni, noi vom juca la victorie. Sperăm, de asemenea, să practicăm un fotbal plăcut ochiului. Preşedintele executiv al clubului, Cătălin Sărmăşan, a anunţat că sponsorii echipei în noua ediţie de campionat vor fi OTP Bank şi Liberty Sport Management Consulting. Preparatorul fizic al clubului, sensei Constantin Nicolae, a precizat că: "În primele două luni, am făcut o evaluare a jucătorilor. Am stabilit împreună parcurgerea unor etape, care însă vor necesita o perioadă mai mare de timp." "Sper ca munca din ultimele două luni să-şi arate roadele" Despre debutul echipei în noul campionat, antrenorul Lorenzo Rubinacci a declarat: "Debutul este foarte important pentru noi. Întâlnim un nume important în fotbalul românesc, dar sper ca munca depusă în ultimele două luni de zile să-şi arate roadele şi să reuşim un rezultat pozitiv. FC Argeş este o echipă experimentată, care este principala favorită la promovare, dar şi tinereţea echipei noastre poate fi un atu. Primul meu obiectiv a fost construirea unei adevărate familii la echipă. Sperăm să îmbinăm în mod fericit experienţa unor jucători, cu tinereţea şi dorinţa de afirmare a altora." Antrenorul Lorenzo Rubinacci ar putea începe jocul de astăzi cu următorul "11": Amamoo - Lazar, Ibric, Lipă, Tegzeş - Chiş, Mândru, L. Rus, Iambor - Cr. Bud, Ianc. În tabăra argeşeană, antrenorul Ionuţ Badea nu va putea conta, se pare, pe serviciile a trei jucători. Astfel, Lăcustă şi Bucuroaia sunt accidentaţi, iar Năstăsie, suspendat. Partida de la Salonta va fi arbitrată la centru de Lucian Dan (Aiud), ajutat de asistenţii Mihai Iliescu (Craiova) şi Petre Gaşpar (Timişoara). Arbitru de rezervă va fi Ciprian Danşa (Oradea), iar observator FRF, Petre Mehedinţu (Timişoara). CF Liberty Salonta va debuta în 5 septembrie şi în Cupa României. În faza a IV-a a competiţiei, salontanii vor juca în deplasare cu Gloria Arad. CF LIBERTY SALONTA Portari: William Amamoo (25 de ani), Gabriel Gabor (27), Krisztian Bak (19). Fundaşi: Laurenţiu Rus (21), Pal Lazar (20), Ion Ibric (31), Alin Lipă (24), Sorin Tegzeş (22), Tiberiu Coca (20), Sergiu Nistor (18), Răzvan Solomon (18). Mijlocaşi: Cătălin Chiş (19), Răzvan Caciora (17 ani), Laurenţiu Mândru (28), Bogdan Iambor (28), Mihai Teodorescu (19), Valentin Furdean (19), Laviniu Răduţ (21), Zoltan Szallai (28), Radu Pandelică (18), Mihai Deaconescu (19), Petrişor Petrescu (19). Atacanţi: Cristian Bud (22 de ani), Sebastian Ianc (21), Victor Dobrescu (18), Bajner Balint (17), Remus Benţe (22). Antrenor principal: Lorenzo Rubinacci Antrenor secund: Franco Crescentini Preparator fizic: Constantin Niculae Preşedinte: Gheorghe Alexandrescu Preşedinte executiv: Cătălin Sărmăşan Manager general: Adrian Alexandrescu Organizator de competiţii: Doru Slatină.