La finalul celei de-a doua săptămâni de pregătiri, nou-promovata în Liga a II-a la fotbal, CF Liberty Salonta, susţine astăzi, cel de-al doilea joc amical, după remiza "albă" din meciul cu UT Arad. De la ora 10.00, la Salonta, echipa gazdă va întâlni formaţia Gloria Arad. După jocul cu arădenii, jucătorii pregătiţi de Lorenzo Rubinacci şi Dan Dobai vor avea liber până luni, zi în care vor susţine un singur antrenament. După două antrenamente susţinute marţi, echipa salontană se va deplasa miercuri, în Ungaria, pentru un amical cu echipa de ligă secundă Kecsemet. După cum ne-a informat managerul clubului din Salonta, Adrian Alexandrescu, s-a renunţat la cantonamentul în Italia, revenindu-se la varianta iniţială, Tata (Ungaria). De fapt, va fi vorba de un mini-cantonament, care se va disputa în perioada 14-19 iulie. În cele şase zile, CF Liberty va susţine şi trei partide amicale, în faţa unor echipe din prima ligă a ţării vecine. În 16 iulie, salontanii vor juca cu Debrecen, ceilalţi doi adversari nefiind încă stabiliţi. După revenirea în ţară, jucătorii salontani vor continua pregătirea pe plan local, care va fi "pigmentată" cu mai multe partide amicale. La Salonta se află în probe, în aceste zile, şi trei jucători sârbi, doi portari şi un mijlocaş.