Fără victorie de patru etape, CF Liberty Salonta întâlneşte, în cadrul etapei a XIII-a din seria secundă a Ligii a II-a, în deplasare, pe Minerul Lupeni. Partida este programată, astăzi, de la ora 11:00.

Deşi au câştigat în deplasare, în etapa intermediară de la mijlocul acestei săptămâni, 2-0 pe terenul echipei Internaţional Piteşti, "minerii" din Lupeni sunt în continuare în criză, ocupând o poziţie retrogradantă. În lotul "ortacilor" se află trei jucători care în sezoanele trecute au jucat pe "plaiuri" bihorene. Pocian şi Dumitra au evoluat la FC Bihor, iar Iambor (rezervă etapa trecută), chiar la CF Liberty.
Chiar dacă au început bine campionatul, salontanii s-au "stins", situaţia din clasament fiind departe de pretenţiile unei echipe care, la început de sezon, a anunţat ca şi obiectiv de performanţă, promovarea în primul eşalon. Rămâne de văzut dacă, la Lupeni, CF Liberty va ieşi din "pasa proastă" pe care o traversează de câteva etape.

Formaţii probabile:
Minerul: Ciucă - Işfan, N. Câmpean, Pocian, C. Bar - Dr. Militaru, Dumitra, Daj, Nicorec - M. Roman, Cr. Mihalcea. Antrenor: Marin Tudorache.
CF Liberty: Bălgrădean - B. Străuţ, Cuciula, Danci, S. Tegzeş - Coca, L. Rus, Lipă, Sorian - R. Iacob - Cr. Bud. Antrenor: Selymes Tibor.
Partida va fi arbitrată la centru de Florin Constantin (Ilfov) - centru, Emil Cristea (Arad) şi Constantin Por (Satu Mare) - asistenţi. Observator FRF: George Bădescu (Bucureşti).