Salontanii au trecut peste "pasa neagră"
CF Liberty Salonta - FC Târgovişte 3-0 (2-0)
Marcatori: Cr. Bud 3 şi 33, Deaconescu 65
CF Liberty: Bălgrădean - Olteanu, Deaconescu, Cuciula, Popovici - Chiş, Străuţ (71 Sorian), L. Rus, Birtalan (60 Lipă) - Markus, Cr. Bud (79 Vrăjitoarea). Antrenori: Tibor Selymes (suspendat) şi Gheorghe Ghiţ.
FC Târgovişte: Lunescu - Zidăroiu (46 Câta), Oană, Moroiţă (46 Cotuţ), Gâldău - Anton, Pătraşcu, Constantin, Necatu (68 Petculescu) - Tănase, Boroş. Antrenor: Ion Constantin.
Cartonaşe galbene: Popovici / Constantin
Arbitri: Gabriel Mocean (Câmpia Turzii) - centru, Mircea Toderici (Arad) şi Stelian Slabu (Braşov) - asistenţi. Arbitru de rezervă: Ciprian Danşa (Oradea). Observator FRF: Petre Mehedinţu (Timişoara).
CF Liberty Salonta a reuşit să depăşească "pasa neagră" pe care a traversat-o în ultimele etape. Sâmbătă, la Salonta, CF Liberty a făcut "instrucţie" cu FC Târgovişte, obţinând un succes fără dubii, la un scor de forfeit.
Dat fiind faptul că antrenorul Selymes Tibor a fost suspendat, fostul internaţional urmărind meciul de la "oficială", echipa a fost "biciuită" de pe banca tehnică de Gheorghe Ghiţ, care a comunicat în permanenţă prin telefon cu Selymes Tibor.
Gazdele deschid scorul încă din minutul 3, golgeterul Cristi Bud trimiţând în plasă din 5 m, dintr-o aglomerare de jucători (1-0). Salontanii au dedicat golul colegului lor Coca, rezervă în meciul de sâmbătă, care a devenit tătic în cursul zilei de miercuri, soţia dăruindu-i un băieţel, Adrian. În minutul 21, juniorul Markus putea majora avantajul gazdelor, dar a trimis cu capul puţin pe lângă vinclu, după o centrare excelentă a lui Bogdan Străuţ, folosit în linia mediană. În minutul 33, Cristi Bud "muşcă" din nou, el trimiţând cu capul în plasă, de la circa 6 m, după o centrare a lui Popovici (2-0). Singura ocazie de gol a oaspeţilor s-a consemnat în minutul 38, când Bălgrădean a respins de la vinclu balonul expediat din lovitură liberă de către Anton. Cu trei minute înainte de pauză, Cristi Bud putea realize hattrick-ul, dar reluarea s-a cu capul a "şters" bara porţii apărate de Lunescu, într-un moment în care portarul oaspeţilor era căzut pe linia porţii.
Prima parte a reprizei secunde a aparţinut oaspeţilor, care au ratat trei ocazii, dar portarul Bălgrădean a fost la post. Gazdele nu ezită să răspundă, iar Deaconescu trimite cu capul de la circa 8 m, puţin peste transversală. După o ratare trecută în cont de Cristi Bud (60), Deaconescu nu mai iartă cinci minute mai târziu, el trimiţând cu capul în plasă, după o centrare foarte bună a lui Bogdan Străuţ (3-0).
În minutul 66, Bălgrădean scoate de sub bară lovitura liberă executată de Oană de la circa 30 de metri. În ultimele minute fiecare echipă mai ratează câte o ocazie. Fluierul final al arbitrului Mocean consemnează victoria echipei CF Liberty, care reuşeşte să urce câteva poziţii în clasament.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.