S-au respectat calculele hârtiei la fileu
Sala de sport a Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu" a găzduit, la finele săptămânii trecute, etapa judeţeană a Olimpiadei Sportului Şcolar la volei, echipe de gimnaziu, fete şi băieţi. Deşi ambiţiile echipelor prezente au fost mari, calculele hârtiei n-au fost infirmate, astfel că au obţinut calificarea la faza zonală formaţiile Şcolii "Andrei Mureşanu" Oradea, la băieţi, respectiv Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu", la fete.
Gazdele şi-au spulberat adversarele
Aşa cum deja toţi s-au obişnuit, meciurile s-au disputat într-o atmosferă incendiară, cei de la Ghibu fiind şi de această dată la înălţime în privinţa suporterilor. Încurajate de colegii care mereu le sunt alături, ghibistele şi-au spulberat adversarele, câştigând ambele jocuri cu un scor identic, 2-0. Cu aceeaşi Corina Vlad în prim-plan, căpitanul echipei gazdă fiind într-o formă deosebită, cu Sînziana Pintean un veritabil tunar, ale cărei serve au creat panică în rândul adversarelor, cu Cristina Ştefan şi Alexandra Giugia mereu pe fază, formaţia ghibistă n-a avut deloc emoţii, impunându-se la pas. Şi de această dată, profesoara Rodica Sanislav a demonstrat că rămâne aceeaşi inepuizabilă şlefuitoare de talente, aceeaşi antrenoare cu tact şi simţ pedagogic deosebit care ştie cum să-şi pregătească şi să-şi mobilizeze elevele în competiţiile oficiale. O situaţie similară s-a petrecut şi la băieţi, unde elevii Şcolii "Andrei Mureşanu", pregătiţi de prof. Dorel Arhip, şi-au etalat din plin superioritatea, câştigând fără probleme toate meciurile şi obţinând o calificare pe deplin meritată la turneul zonal al competiţiei. Următoarea fază a competiţiei se va desfăşura în intervalul 12-13 martie, faza zonală la băieţi fiind programată la Oradea, în timp ce fetele se vor deplasa la Zalău. Până atunci, însă, echipa de gimnaziu de la Onisifor Ghibu va efectua un antrenament util cu prilejul Cupei Connect, o competiţie deja tradiţională a voleiului juvenil orădean, care din acest an capătă caracter internaţional, la ediţia din acest an confirmându-şi participarea o echipă din Serbia şi trei din Ungaria.
Rezultate turneu băieţi
Şcoala "Andrei Mureşanu" Oradea - Şcoala "Miron Pompiliu" Ştei 2-0
Lotul echipei învingătoare: Alexandru Bungău, Bogdan Nan, Claudiu Lazăr, Adrian Mocanu, Ionuţ Goia, Alexandru Tabora, Raul Burtea. Antrenor: prof. Dorel Arhip
Rezultate turneu fete
Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" Oradea - Şcoala Remetea 2-0
Ghibu - Ştei 2-0
Ştei - Remetea 2-0
Ghibu: Vlad Corina, Sînziana Pintean, Alexandra Giugia, Cristina Ştefan, Denisa Ienciu, Andrea Paşca, Oana Popa, Francesca Tanca, Diana Suiugan, Bianca Gligor, Darina Gan. Antrenor: prof. Rodica Sanislav



Comentarii
Nu există nici un comentariu.