S-a mişcat repede pe piaţa transferurilor - CSM-U şi-a prezentat ultimele achiziţii
Managerul echipei de baschet CSM-U Oradea, Şerban Sere, a prezentat cei doi jucători nou-sosiţi la echipă în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Arena Antonio Alexe. Ambii baschetbalişti s-au arătat a fi încântaţi să joace pentru vicecampioana României la baschet masculin.
Doi jucători pentru poziţii deficitare
În ciuda supărării antrenorului Cristian Achim după accidentarea gravă suferită de Marcus Hatten care l-a determinat să spună că pentru el obiectivele din acest sezon se modifică odată cu această pierdere, managementul clubului a reuşit să rezolve într-un timp foarte scurt problemele de lot. Astfel au fost legitimaţi Vlad Corpodean şi Aleksandar Vlahovic, ultimul un conducător de joc valoros care a fost dorit intens de tehnicianul orădenilor. "După teribila accidentare a lui Marcus Hatten am reușit să ne repliem și să ne mișcăm destul de repede prin aducerea unor jucători care să acopere pozițiile deficitare. Tot ce ține de politica de transferuri, aparține strict managementul clubului. Cu bunăvoința sponsorilor și a conducerii clubului am reușit să perfectăm aceste transferuri", a comentat Şerban Sere.
Vlahovic dorit în mod expres de Achim
Sârbul Vlahovic, un jucător pentru care antrenorul Achim a insistat foarte tare, se arată încântat să joace pentru CSM-U Oradea. "În momentul în care am fost contactat de către clubul din Oradea am remarcat că avem aceleași idei, aceeași viziune asupra jocului de baschet. Am început sezonul în Bulgaria. Au fost niște probleme la clubul unde am jucat. Sunt niște lucruri pe care e inutil să le aduc acum în discuție. Ideea este că ne-am separat și totul este în trecut", a spus sârbul în prima sa declaraţie în calitate de jucător al vicecampioanei. Vlahovic a mai vorbit şi despre situaţia sa din punct de vedere al pregătirii fizice. "Sunt pregătit și antrenat fizic. Pentru mine în acest moment important este să învăț cât mai rapid sistemul de joc al echipei, care nu este deloc simplu. Am urmărit cu atenție atât sezonul precedent și cel actual. Cunosc situația din Liga Națională în procent de 80-90%. În cei doi ani petrecuți în România am trăit o experiență foarte bună. Am venit, acum, la Oradea și pot să spun că mă simt foarte bine. Aș adăuga că mă simt foarte bine în România la modul general", a mai adăugat baschetbalistul de 23 de ani.
"Oferta a venit ca o mănuşă"
La rândul său, Vlad Corpodean a decalarat că oferta clubului orădean a venit la momentul potrivit pentru că îşi dorea să plece de la BC Mureş. "Mi-am dorit deja de câteva săptămâni să plec de la Târgu-Mureș. Astfel, oferta de la Oradea a venit ca o mănușă. Știam clubul și că este o organizație foarte serioasă. Nu am stat mult pe gânduri și am acceptat. Știam că este o echipă profesionistă, iar din punct de vedere baschetbalistic are un sistem de joc foarte complex. Poate sistemul este chiar mai elaborat decât mi-am închipuit. Sunt conștient că am multe lucruri de învățat despre jocul echipei și multe lucruri pe care eu trebuie să le aplic. Cred că va fi o experiență pozitivă pentru mine", au fost primele cuvinte ale jucătorului care va împlini în curând 24 de ani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.