Lotul echipei de baschet CSM Leonardo Oradea va urca, astăzi, la Stâna de Vale, pentru efectuarea unui stagiu de pregătire de zece zile, perioadă de acumulări fizice pentru jucătorii cu care antrenorii echipei orădene, Kosa Zoltan şi Veres Attila, vor aborda noul sezon competiţional. Vacanţa a luat sfârşit pentru baschetbalişti, aceasta fiind ceva mai lungă decât a handbaliştilor, care au revenit la pregătiri de o lună. E drept că şi sezonul handbalistic intern va debuta mai repede, la jumătatea lunii septembrie. După o vară fierbinte, cu multe căutări, antrenorul Kosa Zoltan plecând în căutare de jucători chiar şi peste Ocean (cu o escală şi în Serbia), iată că s-a cristalizat lotul cu care formaţia de baschet orădeană va încerca să repete evoluţiile excelente de acum doi ani şi să ajungă iarăşi în play-off-ul Diviziei A. Dacă anul trecut grosul stranierilor îl reprezentau sârbii, acum ponderea a trecut de partea americanilor, celor trei baschetbalişti de culoare veniţi de peste Ocean urmând să li se alăture un pivot lituanian şi mai vechea noastră cunoştinţă, căpitanul din sezonul trecut al echipei, sârbul Djordjic Djordjio. Alături de acesta vor purta tricoul echipei orădene, cel puţin un sezon, americanii Justin Carter (conducător de joc), Michael Redick (extremă), Charles Mason (extremă sau pivot), lituanianul Tomas Kilmas (un pivot de 2,06 m), plus autohtonii Rareş Apostol, Lazar Laszlo, Szijarto Lajos, Kiss Adam şi Toth Adam. Conducerea CS Municipal Oradea a reuşit să mai perfecteze transferurile a încă trei jucători valoroşi din campionatul intern, Mihai Racoviţan (de la "Poli" Mobitelco Cluj-Napoca), Tiberiu Boitoş (de la West Petrom Arad) şi George Trif (de la CSM Tg. Mureş), baschetbalişti care vor lupta alături de noii lor colegi pentru îndeplinirea obiectivului. Aşadar, timp de 10 zile, aceşti jucători şi cei doi antrenori se vor pregăti în aerul tare şi curat de la munte, lotul orădean urmând să fie cazat, la fel ca şi anul trecut, la cabana "Sinteza".