Noul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, şi-a stabilit principalii colaboratori, majoritatea fiind, pe perioadă determinată, aceiaşi care l-au secondat şi pe fostul conducător Dumitru Dragomir.

Avocatul specializat în drept sportiv Justin Ştefan a fost ales de Adunarea Generală extraordinară a LPF, în funcţia de secretar general al ligii, el urmând să-l înlocuiască pe Valentin Alexandru, care a devenit consilier al noului preşedinte al forului, Gino Iorgulescu. Ştefan a fost propus pentru acest post de Gino Iorgulescu. Totodată, Ionuţ Calancia a fost păstrat în funcţia director economic al ligii. Vicepreşedinţii LPF din timpul ultimului mandat al fostului preşedinte Dumitru Dragomir, Alexandru Boc şi Iosif Robi Urs, vor rămâne în funcţii până la 31 ianuarie 2014, a anunţat Iorgulescu, într-o conferinţă de presă. "Azi, în cadrul Adunării Generale extraordinare, în urma dezbaterilor, a fost ales la propunerea mea în funcţia de secretar general Justin Ştefan, iar în funcţia de director economic Ionuţ Calancia. Cei doi vicepreşedinţi (n.r. - Alexandru Boc şi Iosif Robi Urs) au fost reconfirmaţi până la 31 ianuarie 2014. Până atunci, şi noi, şi cluburile vom face propuneri pentru aceste posturi şi tot până atunci vom face evaluări în ceea ce-i priveşte pe angajaţii ligii şi vom vedea dacă vom face schimbări. Nu ştiu ce se va întâmpla, poate pe unii îi vom schimba, poate pe unii în vom reconfirma. De asemenea, urmează să facem şi un audit să vedem care este situaţia financiară a Ligii Profesionite de Fotbal. Valentin Alexandru, fostul secretar general, la propunerea mea, va fi de acum înainte consilierul meu personal", a spus Iorgulescu. El a explicat că este posibil ca prin modificarea statutului în organigrama LPF să apară un vicepreşedinte executiv în locul a doi vicepreşedinţi cum este în prezent. "Este o discuţie să apară funcţia de vicepreşedinte executiv, însă mai sunt şi alte propuneri privind vicepreşedinţii. Dar despre vicepreşedinţi vom şti după ce vom face modificările de statut", a precizat Gino Iorgulescu. La votul pentru alegerea lui Justin Ştefan ca secretar general al LPF a fost o singură abţinere, din partea clubului FC Vaslui, a spus Gino Iorgulescu.