Patru baschetbalişti de la CSM CSU Oradea au fost convocați pentru meciurile cu Spania şi Israel din calificările Campionatului European de baschet masculin – ediția 2021. Tudor Fometescu, Bobe Nicolescu, Giordan Watson și Kris Richard se vor prezenta la reunirea lotului naţional pe 11 februarie, la Cluj-Napoca.

În oraşul de pe Someş, „tricolorii vor efectua un stagiu de pregătire şi vor disputa partida cu Spania, pe 20 februarie, de la ora 18.00. Meciul cu Israel va avea loc la Tel Aviv, în 24 februarie.

Dintre cei patru componenţi ai campioanei României, căpitanul echipei naționale a României, Bobe Nicolescu, a acuzat probleme medicale în ultima perioadă. Jucătorul este aşteptat să revină în programul echipei orădene după ce a suferit o accidentare la față. La revenirea pe parchet, el va purta o mască de protecție, atât la antrenamente, cât şi la jocurile oficiale.

Din cauza acţiunilor echipei naţionale de seniori, campionatul intern se va întrerupe din 10 februarie până în 1 martie.

Din lotul lărgit mai fac parte Tudor Gheorghe (BCM U FC Argeș Pitești); Marcu Badiu (CS Dinamo Știința București); Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu); Mirel Dragoste (SCM Timișoara); Dragoș Diculescu (SCM U Craiova); Radu Paliciuc (BC CSU Sibiu); Mihai Măciucă (BCM U FC Argeș Pitești); Iulian Orbeanu (CSO Voluntari); Bogdan Popa (SCM Timișoara); Emanuel Cățe (UCAM Murcia); Alexandru Olah (Breogan); Bogdan Țîbîrnă (SCM U Craiova).

Selecţionerul Tudor Costescu nu a mai apelat la Vlad Moldoveanu (Ifaistos Limnou, Grecia), Rolland Torok (BC CSU Sibiu) și Nandor Kuti (U-BT Cluj-Napoca),  Radu Vîrnă (CSA Steaua București) și Titus Nicoară (CSM Mediaș) sau Andrei Mandache (CSA Steaua București).