România - Ungaria - Favoriţi în meciul orgoliilor
Moral mai bun
După victoria (1-0) din prima partidă, cu Grecia, selecţionata tricoloră are un moral mai bun decât adversarul, învins surprinzător (1-2) chiar acasă de Irlanda de Nord. Eşecul a determinat înlocuirea selecţionerului Pinter Attila cu Pal Dardai, care va asigura interimatul pe banca tehnică pentru meciurile rămase de disputat în acest an. O schimbare de antrenor poate produce un şoc pozitiv la echipă, dar chiar şi aşa România are prima şansă să repete deznodământul din urmă cu un an, când a învins cu 3-0 la Bucureşti. Acesta este, însă, şi un meci al orgoliilor, context în care noţiunea de favorită poate să nu aibă mare relevanţă.
Dilemele lui Piţurcă
Victor Piţurcă a afirmat ieri că are două dileme în alcătuirea formulei de start, legate de titularii posturilor de fundaş dreapta şi atacant. În plus, nu se va putea baza pe Marica - suspendat şi accidentat, astfel că va rata şi meciul de săptămâna viitoare cu Finlanda. "Din păcate nu ne putem baza pe unul dintre căpitani, Ciprian Marica, accidentat. Sper ca actorii care vor intra în teren să joace la un nivel înalt, la fel ca în campania trecută şi să fim fericiţi după joc. Încă nu am primul 11 rezolvat. Mă mai gândesc până mâine (n.r. - astăzi). Nu numai pe postul de vârf nu m-am hotărât pe cine să folosesc, dar şi pe cel de fundaş dreapta. Ungaria este o echipă extrem de periculoasă, are jucători de calitate de la mijloc în sus. La prima vedere suntem favoriţi, am câştigat în deplasare cu cea mai bună echipă din grupă, am câştigat detaşat în campania trecută însă nu avem siguranţa un rezultat favorabil. Pentru asta trebuie să muncim şi să fim mai buni ca adversarul", a declarat Piţurcă. Mai bine cotată în acest moment, România are palmares negativ în faţa Ungariei. Cele două naţionale s-au întâlnit până acum de 23 de ori, "tricolorii" având cinci victorii, şase meciuri încheindu-se cu remize, iar 12 cu succesul maghiarilor, golaverajul fiind 29-52. România nu a mai pierdut cu Ungaria de 33 de ani, la 13 mai 1981, scor 0-1, în preliminariile Cupei Mondiale din Spania - 1982.
Loturile celor două echipe
România
Portari: Costel Pantilimon (Sunderland), Ciprian Tătăruşanu (AC Fiorentina), Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu);
Fundaşi: Vlad Chiricheş (Tottenham Hotspur), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Florin Gardoş (Southampton), Dragoş Grigore (FC Toulouse), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Răzvan Raţ (PAOK Salonic), Srgian Luchin (Steaua Bucureşti), Iasmin Latovlevici (Steaua Bucureşti).
Mijlocaşi: Ovidiu Hoban (Hapoel Beer Sheva), Mihai Pintilii (Al Hilal), Gabriel Torje (Konyaspor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Andrei Prepeliţă (Steaua Bucureşti), Cristian Tănase (Steaua Bucureşti), Alexandru Chipciu (Steaua Bucureşti), Gabriel Enache (Astra Giurgiu), Lucian Sânmărtean (Steaua Bucureşti).
Atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Claudiu Keşeru (Steaua Bucureşti), Raul Rusescu (Steaua Bucureşti).
Echipa probabilă a României: Tătăruşanu - Chiricheş, Dr. Grigore, D. Goian, Raţ - Pintilii, Hoban - Chipciu, Sânmărtean, Tănase - Keşeru (Rusescu).
Ungaria
Portari: Denes Dibusz (Ferencvaros), Gabor Kiraly (Fulham), Balasz Megyeri (Olympiakos Pireu).
Fundaşi: Attila Fiola (MVM-Paks), Roland Juhasz (Videoton FC), Tamas Kadar (DVTK), Zsolt Korcsmar (Greuther Furth), Mihaly Korhut (DVSC-Teva), Krisztian Tamas (Varese), Jozsef Varga (DVSC-Teva).
Mijlocaşi: Balazs Dzsudzsak (Dinamo Moscova), Akos Elek (DVTK), Zolta Gera (Ferencvaros), Adam Gyurcso (Videoton FC), Zsolt Kalmar (RB Leipzig), Istvan Kovacs (Videoton FC), Gergo Lovrencsics (Lech Poznan), Krisztian Simon (Ujpest FC), Zoltan Stieber (Hamburger SV), Daniel Tozser (Watford), Roland Varga (Gyori ETO).
Atacanţi: Nemanja Nikolics (Videoton FC), Tamas Priskin (Gyori ETO), Adam Szalai (Hoffenheim).
Arbitru de centru: William Collum (Scoţia).
Tot astăzi, dar de la ora 21.45, se mai dispută în grupa F partidele Finlanda - Grecia și Irlanda de Nord - Insulele Feroe.
Clasament:
1. Finlanda 1 1 0 0 3-1 3
2. Irlanda de Nord 1 1 0 0 2-1 3
3. România 1 1 0 0 1-0 3
4. Ungaria 1 0 0 1 1-2 0
5. Grecia 1 0 0 1 0-1 0
6. Insulele Feroe 1 0 0 1 1-3 0.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.