Echipa naţională a României se menţine pe locul 33, cu 700 de puncte, în clasamentul FIFA pe luna decembrie, dat publicităţii pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.

Adversarele României în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014 ocupă următoarele poziţii: Olanda - menţienere pe locul 8 (1.124 de puncte), Ungaria - menţinere pe locul 32 (750 de puncte), Turcia - menţinere pe locul 40 (627 de puncte), Estonia - locul 83 (433 de puncte), în urcare trei poziţii, Andorra - locul 203 (11 puncte), în urcare o poziţie. După cum se vede, România şi Ungaria sunt vecine şi în clasament, nu doar ca pozişie geografică, vor juca însă cu porţile închise primul meci direct din grupa preliminară la Mondiale. Partida programată pe 22 martie la Budapesta se va disputa fără spectatori după ce Federaţia Maghiară de Fotbal a fost sancţionată de FIFA din cauza unor comportări rasiste la meciul amical cu Israelul, disputat în august 2012.  Pe primul loc a rămas campioana mondială şi europeană Spania, cu 1.606 puncte, urmată de Germania (1.437 de puncte) şi de Argentina (1.290 de puncte). Primele zece locuri în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative:

1. Spania 1.606 puncte

2. Germania 1.437

3. Argentina 1.290

4. Italia 1.165

5. Columbia 1.164

6. Anglia 1.151

7. Portugalia 1.144

8. Olanda 1.124

9. Rusia 1.070

10. Croaţia 1.064.