Reprezentativa de polo a României a debutat cu victorie în cadrul turneului amical Cupa Dunării ce se desfăşoară la Bratislava. Formaţia condusă de selecţionerul Vlad Hagiu a învins în primul meci Olanda, scor 10-7.

Tricolorii au dominat partida "da capo al fine" impunându-se fără probleme în faţa naţionalei ţării lalelelor, aflată în reconstrucţie pentru a obţine calificarea la Europenele de anul viitor. România se pregăteşte pentru Mondialele din acest an, programate la Barcelona. Din lotul deplasat la turneu fac parte opt componenţi ai campioanei, CSM-Digi Oradea, Diaconu, Buşilă, Ghiban, Matei, Chioveanu, Popoviciu, Andrei şi Dorin Creţu, dar şi doi foşti jucători ai formaţiei orădene, Ramiro Georgescu şi Tiberiu Negrean. Aseară, tricolorii au întâlnit Slovacia, pentru ca astăzi să-şi măsoare forţele cu Australia. Programul și rezultatele meciurilor din prima zi a turneului internațional "Cupa Dunării":

Slovacia - Australia 5-10 (1-3, 1-1, 1-4, 2-2)

România - Olanda 10-7 (4-2, 3-2, 0-0, 3-3)

Germania a stat.

Etapa a II-a (aseară, după încheiderea ediţiei): Germania - Australia; Slovacia - România; Olanda a stat.

 

Etapa a III-a, astăzi, ora 11.30

Olanda - Germania

Australia-România

Slovacia stă.

 

Etapa a IV-a, astăzi 19.30

Slovacia - Germania

Australia - Olanda

România stă.

 

Etapa a V-a, mâine, de la ora 10.00

Slovacia - Olanda

România - Germania

Australia stă.