România - Italia 4-9 - Tricolorii "scufundaţi" de vicecampioana olimpică
Al doilea joc al naționalei României de polo la Campionatul European de la Budapesta s-a soldat cu o înfrângere în fața vicecampioanei olimpice, Italia, cu scorul de 9-4 (1-1, 3-1, 4-1, 1-1).
Echipa României nu a reușit să repete victoria din prima zi, 11-6, în fața selecționatei Georgiei, astfel că a fost învinsă de formația Italiei. Primul sfert a fost unul echilibrat, poloiștii români coordonați de pe margine de selecționerul Dejan Stanojevic terminând la egalitate, 1-1, cu mai puternica reprezentativă a Italiei. După ce peninsularii au deshis scorul, Nicolae Diaconu a avut șansa egalării dintr-o lovitură de la 5 metri pe care însă a ratat-o. Până la urmă, după un joc bun, a venit și egalarea reușită de Matei Guimann. Sfertul al doilea a aparținut adversarilor noștri care s-au distanțat la două goluri, proporțiile scorului fiind limitate de intervențiile lui Dragoș Stoenescu. Astfel că, la pauza mare, Italia conducea cu 4-2, pentru noi mai reușind să puncteze Cosmin Radu. Debutul celui de-al treilea sfert găsește nepregătită defensiva noastră, astfel că italienii s-au desprins la patru goluri, scor 6-2. Pe lângă diferența importantă pe tabela de marcaj, o altă pierdere pentru tricolori a fost și eliminarea lui Tiberiu Negrean, care a văzut direct cartonașul roșu. Pe acest fond, Italia și-a majorat diferența (7-2) care a fost redusă în cele din urmă de realizarea lui Mihnea Gheorghe, care a făcut ca scorul să devină 7-3. Până la terminarea celui de-al treilea sfert, în superioritate numerică, italienii au mai punctat o dată pentru 8-3. Ultima pătrime a partidei a mai consemnat o nouă reușită a lui Mihnea Gheorghe, dar italienii au reacționat prompt, stabilind scorul final de 9-4.
România: Dragoş Stoenescu şi Mihai Drăguşin (portari), Cosmin Radu, Tiberiu Negrean, Nicolae Diaconu, Andrei Buşilă, Mihnea Chioveanu, Alexandru Matei, Dimitri Goanţă, Alexandru Ghiban, Andrei Crețu, Matei Guimann, Alex Popoviciu și Mihnea Gheorghe.
Antrenor: Dejan Stanojevic.
Celelalte rezultate ale rundei a doua la Europenele de polo de la Budapesta: Muntenegru - Rusia 15-7 și Grecia - Georgia 15-6 în grupa României (A), iar în grupa B, Serbia, echipa portarului CSM Digi Oradea, Gojko Pjetlovic, a învins Germania cu 12-7, Ungaria - Franța 12-7 și Croația - Spania 8-8.
Grupa A
1. Muntenegru 2 2 0 0 26 13 6
2. Italia 2 2 0 0 22 10 6
3. Grecia 2 1 0 1 21 17 3
4. România 2 1 0 1 15 15 3
5. Georgia 2 0 0 2 12 26 0
6. Rusia 2 0 0 2 13 28 0
Grupa B
1. Serbia 2 2 0 0 28 12 6
2. Ungaria 2 2 0 0 24 16 6
3. Croația 2 1 1 0 18 13 4
4. Spania 2 0 1 1 17 20 1
5. Germania 2 0 0 2 12 22 0
6. Franța 2 0 0 2 12 28 0
Următoarea partidă a tricolorilor va avea loc astăzi, când adversar le va fi puternica selecționată a Muntenegrului. Jocul va începe la ora 20.00 și va fi transmis în direct de TVR 2. În continuare, programul va fi următorul: cu Grecia (19 iulie, ora 15.30), cu Rusia (21 iulie, ora 14.00). Celelalte partide ale zilei sunt: Italia - Georgia (ora 12.30), Franța - Croația (ora 14.00), Spania - Germania (ora 15.30), Grecia - Rusia (ora 17.00) și derby-ul Serbia - Ungaria (ora 21.30).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.