Italia a fost un adversar mult prea puternic pentru România în etapa a doua a  Campionatului European de polo de la Belgrad. Românii au reuşit totuşi să limiteze cât de cât proporţiile scorului, cedând cu 5-11 (0-2, 1-4, 1-3, 3-2).

Selecţionata Italiei a luat din start o opţiune la victorie, nelăsând nicio şansă tricolorilor, care abia în ultima repriză s-au apropiat mai uşor de poarta adversă, pe fondul relaxării italienilor. În ultima parte a meciului a debutat în poarta echipei noastre orădeanul Marius Ţic, legitimat la Dinamo. Cosmin Radu 3, Popoviciu şi Negrean au marcat golurile României, la care au mai jucat Stoenescu - M. Gheorghe, Oanţă, Buşilă, Teohari,  Chioveanu, Goanţă, R. Szabo, Ghiban. Dacă eşecul cu italienii era previzibil, meciul din această seară cu Germania este capital pentru parcursul ulterior la acest turneu final. Cele două echipe se află la egalitate de puncte, dar românii au golaveraj superior, fiindu-le suficient şi un egal pentru a încheia grupa pe locul 2. În acest caz, România ar evita în sferturile de finală Ungaria sau Grecia şi ar întâlni Rusia, o echipă abordabilă.  Partida va începe la ora 19.45 şi va fi transmisă de TVR 2.

GRUPA A

Etapa II: Slovacia - Olanda 5-6, Muntenegru - Spania 6-8.

Aseară, după închiderea ediţiei: Spania - Olanda, Muntenegru - Slovacia.

Clasament:

 1. Spania - 6 puncte

---------------------------------------

2. Muntenegru - 3 puncte

3. Olanda - 3 puncte

---------------------------------------

4. Slovacia - 0 puncte

 

GRUPA B

Etapa II: Franţa - Croaţia 5-20; Serbia - Malta 20-2

Aseară: Croaţia - Malta 22-2; Franţa - Serbia (după închiderea ediţiei).

Clasament:

 1. Serbia - 6 puncte

---------------------------------------

2. Croaţia - 6 puncte

3. Franţa - 3 puncte

---------------------------------------

4. Malta - 0 puncte

GRUPA C

Germania - Italia 5-16, România - Georgia 12-6; Italia - România 11-5; Germania - Georgia 11-9.

Clasament:

 1. Italia- 6 puncte

---------------------------------------

2. România- 3 puncte

3. Germania- 3 puncte

---------------------------------------

4. Georgia - 0 puncte

 

GRUPA D

Etapa II: Ungaria - Rusia 12-6

Turcia - Grecia 6-21

 

Clasament:

 1. Grecia - 4 puncte

---------------------------------------

2. Ungaria - 4 puncte

3. Rusia - 3 puncte

---------------------------------------

4. Turcia - 0 puncte

Prima clasată din fiecare grupă se califică în sferturile de finală, iar ocupantele locurilor 2 şi 3 vor juca încrucişat (2A-3B, 3A-2B, 2C-3D, 3C-2D) pentru accederea în această fază.