La finalul meciului câştigat cu Kecskemet, prof. Rodian Achimescu a fost mulţumit de evoluţia echipei sale in fata vicecampioanei Ungariei. „A fost un meci eveniment pentru voleiul orădean pe care l-am tratat cu mare atenţie.

Am început mai greu, dar după primul set am jucat excepţional, de multe ori fiind peste valorosul nostru adversar. Per ansamblu, au fost două meciuri care ne-au ajutat enorm, din care cu siguranţă băieţii mei au ce învăţa. Evoluţia lor a fost la cote înalte, pentru că nu stă la îndemâna oricui să învingă vicecampioana Ungariei. Ţin să-i felicit pe jucători pentru acest lucru". Referitor la programul echipei pe care o conduce,  Achimescu a precizat că până la turneul de promovare în A1, LPS Bihorul va mai susţine alte 3-4 meciuri amicale cu echipe din Ungaria. Astfel pe 5 mai, orădenii vor juca cu Csepel, la Budapesta, o săptămână mai târziu la Szolnok, urmând ca, în funcţie de rezultatul licitaţiei de marţea viitoare, care va desemna gazda turneului de promovare, să evoluzeze şi în compania uneia dintre formaţiile Phoenix Şimleu sau CNE Lapi Dej. „Sperăm ca la ora începerii turneului să fim în cea mai bună formă şi să facem o figură frumoasă acolo. Noi am încerca să promovăm încă de anul acesta. Cum ar fi ca o echipă fără bani, dar cu mult suflet şi cu plăcerea de ajuca, să promoveze în Divizia A?",  a conchis antrenorul LPS Bihorul.