Polonezul Robert Kubica (BMW-Sauber) a trecut în fruntea clasamentului piloţilor după prima victorie din cariera sa în Formula 1, obţinută, duminică seara, în Marele Premiu al Canadei, chiar pe circuitul unde anul trecut a suferit un grav accident.

Totodată, triumful lui Kubica (23 de ani) este şi primul din Campionatul Mondial de Formula 1 pentru echipa BMW-Sauber. O a treia premieră este legată de faptul că team-ul german a reuşit la Montreal prima dublă, după ce coechipierul lui Kubica, Nick Heidfeld, s-a clasat al doilea.
Însă toate aceste performanţe au fost posibile după ce principalii favoriţi la câştigarea titlului mondial, Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) şi Kimi Raikkonen (Ferrari), au fost protagoniştii unui accident stupid produs pe linia boxelor circuitului Gilles Villeneuve, soldat cu abandonul amândurora. Era turul 20 al cursei canadiene, când Safety Car-ul se afla pe pistă după abandonul lui Adrian Sutil, iar piloţii clasaţi în această ordine pe primele şapte locuri, Hamilton (plecat din pole-position), Kubica (locul doi pe grilă), Raikkonen (al treilea la start), Nico Rosberg (locul cinci la start) şi Fernando Alonso (clasat al patrulea în calificări), Felipe Massa (locul şase pe grilă) şi Heikki Kovalainen (locul şapte în calificări), s-au repezit să intre la boxe. Raikkonen şi Kubica au terminat primii de realimentat şi au dat să iasă pe pistă, însă au fost nevoiţi să oprească brusc deoarece semaforul de la capătul standurilor arăta culoarea roşie. Venit din urmă foarte grăbit, Hamilton nu a mai putut opri şi maşina sa a lovit în spate monopostul lui Raikkonen. Imediat, şi Rosberg a lovit maşina britanicului. Rezultatul a fost crunt pentru cei doi favoriţi: abandon. Rosberg a avut nevoie de o nouă intrare la boxe pentru a-şi schimba "nasul" monopostului, dar nu a mai putut reveni în top.
De aici încolo, cursa a fost la discreţia echipei BMW, scăpată în turul 47 şi de o ultimă posibilă ameninţare, după abandonul dublului campion mondial Fernando Alonso (Renault), aflat pe locul trei în acel moment.
Astfel, abandonurile unor piloţi importanţi şi evoluţia dezamăgitoare a "locotenenţilor" echipelor Ferrari (Massa a terminat pe cinci) şi McLaren-Mercedes (Kovalainen a încheiat al nouălea) i-a propulsat în puncte pe David Coulthard (locul 3), Timo Glock (locul 4), Jarno Trulli (locul 6), Rubens Barichello (locul 7) şi Sebastian Vettel (locul 8).
Totuşi, Massa, cu cele patru puncte acumulate la Montreal, a trecut pe locul doi în clasamentul piloţilor, cu 38 de puncte, la egalitate cu Hamilton, după Kubica (42 puncte), dar înaintea coechipierului său, campionul mondial en-titre Raikkonen, care are 35 de puncte.
Ferrari a pierdut mult din avansul pe care îl avea în clasamentul constructorilor. Echipa BMW-Sauber s-a apropiat, acum este pe doi, cu 70 de puncte, având cu trei mai puţine decât Ferrari. După ce nu a acumulat niciun punct la Montreal, McLaren rămâne pe trei, cu 53 de puncte.