Aflată în cantonament în Ungaria, echipa CF Bihorul Beiuş a susţinut două jocuri amicale, în compania echipei Elöre 1912 Bekescsaba, recent promovată în eşalonul secund din Ungaria.
Beiuşenii au câştigat prima partidă cu 2-1, Mangra reuşind o "dublă" pentru echipa pregătită de Rudy Kovacs şi Adrian David, şi au pierdut-o la scor pe a doua (0-4). Până la revenirea în ţară, care va avea loc miercuri, beiuşenii vor mai disputa un joc amical.
În continuarea perioadei de pregătire a sezonului 2008-2009 al Ligii a III-a la fotbal, CF Bihorul are programate partide amicale cu mai multe formaţii bihorene din Liga a IV-a printre care Unirea Valea lui Mihai şi Luceafărul Oradea.
Numit preşedinte al grupării beiuşene cu puţin timp în urmă, fostul internaţional de tineret, Remus Ganea, este conştient că are mult de muncă la conducerea echipei bihorene. "Sunt multe de pus la punct la echipă. Deocamdată, lotul este destul de subţire şi căutăm soluţii pentru întărirea lui. Avem în vedere şi câţiva copii talentaţi din satele din apropierea Beiuşului. Sperăm să reuşim să rezolvăm şi problemele financiare, pentru ca echipa să fie asigurată din acest punct de vedere pentru sezonul viitor".