Delegația CSȘ LPS Bihorul Oradea, pregătită de antrenorii Mariana şi Virgil Preda, s-a întors cu cinci medalii de la etapa finală a Campionatul Naţional pentru copii I şi II (12-13 ani), desfășurată la București, în aer liber.  

Trei campioni naţionali

Remus Albu, Rareș Albu și Antonia Sângeorzan au devenit campioni naționali, cu menţiunea că primul a ocupat şi un loc 3, iar Ecaterina Cărbunar a încheiat întrecerea în postură de vicecampioană naţională.

 Remus Albu s-a impus în proba de 80 m plat la copii I, cu timpul de 10,03 secunde şi a fost al treilea la săritura în lungime, cu 5,13 m. Fratele său geamăn, Rareș Albu, a cucerit titlul național la săritura în înălțime, cu 1,45 metri. Acesta a fost aproape de podium și la săritura în lungime, clasându-se pe locul 4, cu 4,96 m. Al treilea titlu național a fost cucerit de Antonia Sângeorzan, care a câștigat proba de triatlon la copile II, cu 1.417 puncte (cu 90 mai multe decât ocupanta locului secund), cu rezultatele de 8,73 sec la 60 m plat, 4,70 m la săritura în lungime și 25,01 m la aruncarea mingii de oină.

La un centimetru de titlu!

Foarte aproape de titlul naţional a fost Ecaterina Cărbunar, care a încheiat proba de săritură în lungime copile I, cu 5,04 m, la un singur centimetru de câştigătoare. În aceeași probă, Raisa Sabău a ocupat locul 8, cu 4,48 m.

„Este cel mai bun rezultat pe care l-am obținut la categoria de vârstă copii, la o singură ediție, de când sunt eu antrenor. Avem o generație foarte bună și am speranța că acești copii vor performa și în viitor, chiar dacă unii se vor mai pierde pe drum. Deplasarea delegației noastre s-a făcut prin amabilitatea domnului Sorin Sabău, care ne-a oferit prin firma sa, condiții de transport, cazare și masă la cel mai înalt nivel, așa cum nu am avut nici la seniori”, a afirmat antrenorul Virgil Preda.