După încheierea sezonului de toamnă a Ligii a IV-a, CSO Ștei, considerată revelația turului, a avut o vacanță de iarnă foarte relaxantă datorită faptului că poziția a patra ocupată în clasament a fost una în „grafic” cu cerințele celor care o susține.

Cu 31 de puncte, obținute din zece victorii și un rezultat de egalitate, cu un golaveraj pozitiv, 31-16,  CSO Ștei s-a constituit, într-adevăr, în revelația turului prin locul patru ocupat, la finalul unui reușit tur, la egalitate de puncte cu ocupanta locului trei, Crișul Sântandrei, despărțite doar de golaveraj. Este un loc neașteptat de bun, dar unul în concordanță cu obiectivul propus, clasarea în primele șase echipe ale campionatului, de cei care îi susțin, Primăria și Consiliul Local Ștei. De altfel, președintele grupării șteiene, Voicu Popa, a afirmat buna colaborare cu autoritățile locale, în care ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei, au o contribuție majoră în viața echipei, asigurându-le cele mai bune condiții, atât la antrenamente cât și la meciuri. „Cu siguranță că obiectivul propus de cei care ne susțin va fi unul realizabil în această ediție de campionat. Atât conducerea administrativă, cât și cea tehnică împreună cu jucătorii dorim să răsplătim prin bune rezultate încrederea celor care ne susțin, cât și a suporterilor noștri, buni cunoscători ai fenomenului sportiv”, a mai adăugat Voicu Popa.

 

La baza proprie s-a dat startul pregătirilor

În vederea acestui retur liniștit de campionat, componenții echipei șteiene au fost convocați, de către antrenorii Voicu Popa și Sandu Balaj, la baza proprie, marți, 21 ianuarie, când a avut loc prima reunire organizată din acest an. Pe perioada turului cei doi tehnicieni au rulat următorii jucători: Raul Fofiu, George Ștef, David Negrea (ultimii doi juniori) - portari; Mădălin Haica, George Ciobriș, Andrei Gruie, Adrian Dumbrăveanu, Cătălin Mîndru, Raul Pirtea, Dragoș Pele, Ciprian Pop, Adrian Cătălin Galea, Mădălin Norocea, Paul Varga, Daniel Gavriș, dar și juniorii Dacian Gheban și Ionuț Oncică. Pentru acest retur și-a anunțat plecarea la altă echipă, Universitatea Oradea, jucătorul Adrian Cătălin Galea, care este student, iar portarul Raul Fofiu se pare că dorește să-și încheie activitatea, în timp ce situația lui Cătălin Mîndru este, deocamdată, una incertă. Vor fi promovați de la echipa de juniori Mădălin Sere, Raul Torok, Răzvan Lucaciu, George Plisco, iar ca jucători de perspectivă, cei doi tehnicieni îi au în vizor pe Matei Brie, Bogdan Condure, Răzvan Pele, Vlad Tinca, Alex Clepcea. Cu siguranță, ca și pe perioada turului, de altfel, echipa va beneficia și de aportul experimentatului antrenor-jucător Sandu Balaj, care încă dă dovadă de o vitalitate molipsitoare pe dreptunghiul verde.

 

Cantonament la Băile Felix

Pe durata acestei luni, primele acumulări se vor efectua la baza proprie, câte trei antrenamente săptămânal, care vor continua până la 6 februarie, după care, în perioada 7-14 februarie, echipa va beneficia de un cantonament centralizat la Băile Felix. Până la startul oficial al returului, vor fi programate câteva meciuri amicale, iar primii adversari întâlniți vor fi CS Bihorul Beiuș și Izvorul Cociuba Mare, alți adversari regăsindu-se tot din Depresiunea Beiușului, după cum afirmau Voicu Popa și Sandu Balaj, cei doi tehnicieni șteieni.