Revelaţia turului Ligii a IV-a în cantonament - Crişul Sântandrei pregăteşte returul la Boga
Nou promovată în Liga a IV-a, Crişul Sântandrei a fost revelaţia turului, ocupând poziţia a doua în clasament cu acelaşi număr de puncte, 32, ca şi liderul, Tricolorul Alparea, obţinute din zece victorii şi două rezultate de egalitate, cu 53 de goluri marcate şi 19 primite. Din ultima decadă a lunii ianuarie, gruparea din Sântandrei se află intr-un cantonament centralizat la poalele Munţilor Apuseni, la Pensiunea ''Dolvas'' din Boga. În zonă, la Bunteşti a susţinut şi primul joc de verificare cu echipa locală Zorile, care activează în Liga a V-a, Seria a III-a, unde ocupă locul trei cu 17 puncte.
Amical cu Zorile Bunteşti
Pe un teren îngheţat şi un soare cu dinţi, s-a desfăşurat un atractiv meci amical, care a atras mulţi microbişti, sintre aceştia nelipsind şi profesorul pensionar Ioan Toderici, din Gurani, un mare iubitor de sport. Raportul de forţe din teren a fost net superior oaspeţilor, avansaţi cu pregătirea, spre deosebire de bunteşteni, care s-au întâlnit pentru prima oară în acest an. De altfel, mulţi dintre componenţii echipei gazde nu au putut fi prezenţi la joc, unii din cauza serviciului, iar elevii şi studenţii din cauza şcolii. Golurile oaspeţilor au fost reuşite de Cuc 3, 24, Novak 10 (11 m), F. Filimon 35, Pintea 39, Giura 45, Dianu 49, Cioloş 51, Chişvari 67, pentru gazde marcând Coraş 79 şi 87.
Zorile: Buha- Uşvat, Pirtea, C. Degău, Jula, Gruie, Tomuţiu, Coraş, Toma, D. Degău, Viniş. A mai jucat: Puie.
Antrenor: Ioan Horge.
Crişul (prima repriză): Verdeş - Ilisie, Matei, Pintea, Ardelean, Bibarţ, Novak, Corpaş, Giura, Cuc, F. Filimon.
Crişul (a doua repriză): Cacuci - Mierea, Socaciu, I. Filimon, Axinte, Leghezeu, Vediaş, Dianu, Ţârţ, Chivaşi, Cioloş.
Antrenor: Ciprian Dianu.
Unii pleacă, alţii vin
Noutăţile din lotul echipei Crişul sunt Verdeş şi Raul Ardelean (Viitorul Borş), Marius Siminic (Pandurii Tg. Jiu), Pintea (Luceafărul Felix), iar Iordache, Milian, Moga, Sasu şi Grozav au ales alte destinaţii. Antrenorul Ciprian Dianu este foarte mulţumit de condiţiile de care jucătorii beneficiază şi este convins că la finalul campionatului îşi vor realiza scopul propus, câştigarea campionatului. De altfel, acest cantonament s-a putut realiza datorită sprijinului Primăriei şi al Consiliului Local Sântandrei, dar şi datorită numeroşilor sponsori care iubesc şi ajută echipa. Ospitalitatea gazdelor a fost şi cu acest prilej la înălţime, în prim plan situându-se Sorin Degău şi Dan Toma, primarul, respectiv viceprimarul comunei Bunteşti, precum şi Marius Popa, un adevărat ''şef de protocol'', după meci gazdele invitându-i pe oaspeţi la un ceai sau la un vin cald, în sala de sport.



SA VINA VASCAU IN CUPA SAI SCOATEM!!
AVEM ECHIPA FOARTE BUNA ,SPERAM SA PROMOVAM IN SEZONUL,VIITOR IN LIGA-A4-A,SI SA ORGANIZEZE CAT MAI MULTE MECIURI AMICALE IN ACEASAT PAUZA DE CAMPIONAT,ACASA,HAI ZORILE!!!
SE VEDE CA NAU MAI FACUT NICI UN ANTRENAMENT ZORILE BUNTESTI,DE CAND SA INTRERUPT CAMPIONATU,PACAT DE SUPORTERI MICROBISTI DIN SATELE INVECINATE ALE COMUNEI,CARE AU ASISTAT LA MECI,SI NAU VAZUT NIMIC LA ECHIPA GAZDA LIPSITI DE VLAGA!!!