Surpriza plăcută a turului Ligii a IV-a, FC Hidişel, şi-a reluat pregătirile la Baza Tineretului cu intenţia de a confirma parcursul foarte bun din prima parte a campionatului, pe care l-a încheiat pe locul 2. La reunire au fost prezenţi 24 de jucători.

Dumiter şi Buştea, principalele achiziţii

În intersezon, lotul a suferit câteva modificări. Au plecat doi jucători de bază, Ovidiu Morna, la CSC Sânmartin, şi Petre Ardelean, la FCM Baia Mare, dar conducerea a găsit repede înlocuitori. FC Hidişel este protagonista unor transferuri importante pentru acest nivel, Călin Dumiter (FC Zalău), Adrian Buştea (Naţional Sebiş), alături de care au mai venit Szabo, Pintea (Bayern Livada), Beudean (Viitorul Borş), precum şi moldoveanul Rotari (Zimbru Chişinău).

"După un an 2012 de excepţie, în care am promovat cu punctaj maxim în Liga a IV-a şi am încheiat turul pe locul secund, începem pregătirile pentru un sezon pe care-l dorim şi mai reuşit. Tocmai de accea am întărit lotul cu jucători care au evoluat şi în ligile superioare şi sper ca plusul lor de experienţă să se reflecte şi în clasament", a afirmat finanţatorul principal Spiridon Baltsavias, care anticipează o luptă acerbă pentru primul loc între Kinder Paleu - 35 puncte, FC Hidişel - 32 puncte şi Crişul Sântandrei - 35 puncte. "Cred că va fi un duel antrenant între aceste echipe. Avem avantajul că jucăm acasă cu Paleul, adversar pe care l-am învins categoric în tur. De altfel, pe teren propriu am pierdut un sigur meci în ultimii trei ani, cel cu Locadin Ţeţchea. Trebuie să fim mai atenţi la echipele din subsolul clasamentului, pentru că am pierdut puncte importante în jocurile cu ele, în condiţiile în care am câştigat tot cu primele zece clasate", a adăugat Spiridon Baltsavias.

Aproape de club şi de mişcarea sportivă va fi în continuare Primăria şi Consiliul Local Hidişelu de Sus. "Pe lângă susţinerea echipei de seniori şi de juniori, vom continua investiţiile în infrastructură. Vom amenaja o tribună la baza sportivă pe care joacă echipele în Liga a IV-a şi vom mai amenaja un teren sintetic în Hidişelu de Jos", a declarat primarul Adrian Petroi.

 

Amicale tari

Pe lângă cele patru antrenamente pe săptămână, FC Hidişel va susţine şi meciuri amicale în compania unor adversari bine cotaţi, majoritatea din eşaloane superioare. Pe 2 februarie va juca împotriva CS Oşorhei, în 9 februarie va întâlni Luceafărul Felix, în 16 februarie, Poiana Budureasa, pe 21 februarie, Corona Braşov, iar în 23 februarie se va duela cu CSC Sânmartin. 

 

Lotul de la reunire

Portari: Scurt, Szabo

Jucători de câmp: Chira, Ciuciu, Cozac, Crişan, Grosu, Fărcuţa, Puie, Agiurgioaei, Ţepele, Roman, C. Antal, Ungur, G. Paul, Biro, P. Filip, Cherecheş, Buştea, Dumiter, Rotari, Pintea şi Beudean.

Antrenori: Adrian Iova şi Răzvan Berce.