Reunire cu speranţe într-un verdict favorabil - Roş-albaştrii aşteaptă unda verde pentru Liga I!
Promovată la finalul sezonului trecut, dar fără licenţă pentru Liga I, FC Bihor s-a reunit ieri cu speranţa că debutul campionatului o va găsi printre cele 18 reprezentante ale primului eşalon. Aşa se explică şi faptul că echipa orădeană s-a reunit ieri spre deosebire de formaţiile din liga secundă care sunt în vacanţă până la începutul lunii viitoare. La reunire a fost aglomeraţie în vestiar, unde au luat loc 30 de jucători, care apoi au efectuat un antrenament uşor sub comanda antrenorilor Gheorghe Ghiţ, Gheorghe Marinău şi Gendur Laszlo.
Trei noutăţi...
Faţă de lotul care a încheiat campionatul precedent au apărut trei jucători noi, toţi legitimaţi ultima oară la UTA. Dacă despre atacantul Adrian Voiculeţ (26 ani) şi fundaşul stânga ivorian Abdoulaye Diarra (24 ani) se ştia că vor fi prezenţi la prima întâlnire de după vacanţă, surpriza a constituit-o apariţia fundaşului central Andrei Tânc (25), aflat la final de contract cu gruparea arădeană. La fel ca şi coechipierii săi, şi Tânc a semnat un contract pe un an cu opţiune de prelungire, valabil doar în cazul în care FC Bihor va fi acceptată în Liga I. Voiculeţ şi Tânc au mai jucat pentru FC Bihor, primul între 2005-2007, iar celălalt în perioada 2008-2010. Campania de transferări a formaţiei orădene nu se încheie aici. "În următoarele zile vor veni şi alţi jucători care să întărească lotul", a spus un oficial al clubului bihorean.
... şi tot atâţia absenţi
Au absentat de la reunire Deaconescu, care a fost învoit o zi, Florean şi Mărkuş - în pregătire cu naţionala de juniori "Under 19", de unde nu vor reveni decât la începutul lunii august. Diarra nu s-a antrenat pentru că până pe 30 iunie este, în acte, jucătorul echipei UTA. Înainte de o alergare combinată cu exerciţii de mobilitate, jucătorii au trecut pe la cabinetul medicului Alin Iova pentru obişnuitele măsurători, pentru ca de astăzi să fie programaţi la vizita medicală. Până luni, când echipa va efectua un cantonament de două săptămâni la Băile Felix, lotul va fi cristalizat. Al doilea stagiu centralizat este prevăzut în sudul Austriei, în regiunea Karnten, între 7 şi 15 iulie.
Încrezători într-un verdict favorabil
Campionatul Ligii I va începe în 22 iulie, iar startul eşalonului secund este stabilit pentru 22 august, însă "roş-albaştrii" nici nu concep să continue în liga a II-a. "Am început pregătirile pentru Liga I. Ne-am câştigat acest drept pe teren şi nu cred că se pune problema să nu primim dreptul de a promova. Cred că pe 20 iunie Comitetul Executiv ne va permite să jucăm în prima ligă", susţine Sergiu Oltean, unul dintre cei mai buni jucători ai FC Bihor în ediţia trecută de campionat. "Clubul îşi face strategia în funcţie de decizia din 20 iunie. Sper ca ea să ne fie favorabilă pentru a continua la un nivel superior munca începută în sezonul trecut. Au venit jucători care cred că ne vor fi utili, aşteptăm şi alte transferuri şi până luni vom anunţa lotul pe care ne vom baza în noul campionat", consideră antrenorul principal Gheorghe Ghiţ.
Lotul prezent la reunire
Portari: Pogacsics Krisztian, Călin Fildan, Teodor Stroescu
Fundaşi: Şerban Moraru, Mihai Ionescu, Dumitru Muscă, Sergiu Oltean, Iulian Petrache, Bogdan Ţoca, Cosmin Iuhas, Marcel Hering, Răzvan Lupu, Andrei Tânc, Abdoulaye Diarra
Mijlocaşi: Cătălin Chiş, Cristian Danci, Andrei Coroian, Birtalan Botond, Mădălin Popa, Ciprian Selagea, Alexandru Sorian, Răzvan Caciora, Paul Achim, Raul Teşan
Atacanţi: Dacian Bârză, Andrei Sulea, Cristian Cigan, Florin Pop, Gadio El Hadji, Adrian Voiculeţ.
Absenţi: Mihai Deaconescu - învoiţi, Adrian Mărkuş, Andrei Florean - la lotul naţional de juniori "Under 19".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.