Componenţii echipei de handbal CSM D&C Oradea s-au reunit, luni seara, la Arena "Antonio Alexe". La această primă întâlnire cu noul antrenor, Sabin Dacău, au fost prezenţi toţi jucătorii care sezonul trecut au evoluat sub culorile echipei orădene.

Sebastian Tudor, noul secund

Acest prim contact între noul tehnician şi echipă s-a desfăşurat în condiţii nu prea fericite pentru gruparea orădeană, conducerea clubului luând decizia ca, din returul campionatului, să scadă salariile componenţilor echipei. După obişnuitele discuţii de început, antrenorul Sabin Dacău şi-a prezentat dezideratele: "Vreau să avem relaţii cât mai bune, eu aştept de la voi seriozitate, muncă, dăruire şi respect reciproc. Îmi doresc ca împreună să reuşim să construim şi să ne îndeplinim obiectivele. Cei care vor dori să continue la această echipă mă vor ajuta să formăm o echipă competitivă, care să reprezinte cu cinste oraşul în campionatul primei ligi de handbal". Antrenorul orădean va porni la treabă ajutat de doi secunzi. Astfel, în afara lui Narcis Câtu, cel care a îndeplinit această sarcină în tur, a fost cooptat ca secund un fost elev de-al tehnicianului, Sebastian Tudor, fost internaţional de juniori, handbalist crescut şi format de Sabin Dacău în cadrul echipei CSŞ Sinteza Transilvania.

Alexandru şi Nedelcu, puşi pe liber

Definitivarea lotului pentru retur se va face în zilele următoare, antrenorul înmânându-le jucătorilor câte un act adiţional la contracte, cu noile salarii stabilite de conducerea clubului, urmând ca handbaliştii să anunţe în cel mai scurt timp dacă vor continua la CSM D&C Oradea. "Le-am cerut jucătorilor să dea un răspuns în două-trei zile dacă vor continua aici sau doresc să plece. Cine semnează va rămâne, cine nu este liber să plece. Conducerea clubului a luat decizia să renunţe la Georgian Nedelcu şi Iulian Alexandru, în timp ce Gicu Taşcă şi-a manifestat intenţia să se transfere la o altă echipă. Cred că în câteva zile vom şti pe cine contăm pentru retur. Deocamdată, în lot avem o singură noutate, portarul Mihai Iordăchiţă, de la Craiova, şi în funcţie de lotul care va rămâne, vom încerca să transferăm câţiva jucători", a precizat tehnicianul echipei orădene.

"E nevoie de o piramidă"

În ceea ce priveşte obiectivele fixate de conducerea CSM Oradea, antrenorul Sabin Dacău a menţionat că salvarea de la retrogradare va fi o sarcină aproape imposibilă, accentul urmând să se pună pe formarea unei echipe competitive, alcătuite preponderent din jucători tineri localnici. "Trebuie să fim realişti, şansele de evitare a retrogradării sunt minime, speranţele de salvare legându-se de obţinerea unor rezultate favorabile în primele trei etape din retur, în compania contracandidatelor, Pandurii Tg. Jiu şi Poli Izometal Timişoara. Însă şi dacă vom ajunge în eşalonul secund, vom încerca să finalizăm acel proiect care urmăreşte construirea unei piramide a handbalului la copii şi juniori (aceasta neexistând în acest moment la Oradea, iar rezultatele se văd), astfel încât să reuşim să avem în câţiva ani o echipă de seniori competitivă", a încheiat antrenorul formaţiei orădene, Sabin Dacău. Formaţia orădeană va efectua două antrenamente pe zi, pentru ca în partea a doua a lunii în curs să dispute mai multe jocuri de verificare.