"Fotbalul mic" revine în actualitate în acest sfârşit de săptămână după o vacanţă competiţională de trei luni şi jumătate. Liga a IV-a propune un retur interesant, cu o concurenţă acerbă pentru şefie, postură în care se află acum CSC Sânmartin, graţie golaverajului superior faţă de Unirea Valea lui Mihai, echipe urmate la trei "lungimi" de Luceafărul II şi Poiana Budureasa.

Partea a doua a campionatului demarează cu un derby, între Poiana Budureasa, echipă obişnuită cu aerul tare al înălţimilor în acest eşalon, şi revelaţia CSC Sânmartin. În condiţiile în care terenul propriu nu se prezintă în cele mai bune condiţii, Poiana a ales să joace meciul pe Stadionul Orăşenesc din Ştei, spre bucuria microbiştilor de aici, care, după mai bine de un an, au ocazia să vadă un duel tare din Liga a IV-a. Confruntarea se anunţă aprigă, deschisă oricărui rezultat, între două echipe bine articulate, cu jucători atât mai tineri, cât şi experimentaţi, dar şi cu potenţă financiară. Budurenii pregătiţi de Sandu Balaj, care au unele probleme de lot, determinate de accidentări, i-au adus în intersezon pe Oraş şi Briciu. Nici gruparea din Sânmartin, antrenată de Horia Rădulescu, nu a stat cu mâinile în sân şi a apelat la experimentatul Dianu şi la mai tinerii Novak şi Belcin, toţi trecuţi şi pe la FC Bihor. Celelalte două formaţii din careul fruntaş au jocuri teoretic mai uşoare, în compania unor adversari de la mijlocul clasamentului. Unirea Valea lui Mihai, care i-a transferat pe Iambor, Kiss Ervin şi R. Ştefan, evoluează acasă, cu Tricolorul Alparea, iar Luceafărul II, cu un lot mult întinerit faţă de tur, joacă la Săcueni.

SÂMBĂTĂ

Ora 11.00 (seniorii) - ora 13.00 (juniorii):

Crişul Aleşd - Victoria Avram Iancu

Ora 14.00 (seniorii) - ora 16.00 (juniorii):

Cetatea Biharia - Kinder Hocman Oradea

Locadin Ţeţchea - Izvorul Cociuba Mare

Teren Episcopia Bihor: Frontiera Oradea - Biharea Vaşcău

Ora 16.00 (seniorii) - ora 14.00 (juniorii):

Unirea Valea lui Mihai - Tricolorul Alparea

 

DUMINICĂ

Ora 14.00 (seniorii) - ora 16.00 (juniorii)

Voivozi: Viitorul Popeşti - CF Liberty Oradea

Ştei: Poiana Budureasa - CSC Sânmartin

Ora 16.00 (seniorii) - ora 14.00 (juniorii)

Stăruinţa Săcueni - Luceafărul II Oradea

 

CLASAMENT - SENIORI

1. CSC Sânmartin       15     12     3       0       49-12         39

-------------------------------------------------------------------------------------------

 2. Valea lui Mihai        15     13     0       2       47-11         39

 3. Luceafărul II            15     11     3       1       70-21         36

 4. Budureasa              15     11     3       1       49-17         36

 5. Biharia                    15     8       2       5       32-36         26

 6. Aleşd                     15     8       1       6       23-23         25

 7. Ţeţchea                  15     7       2       6       38-32         23

 8. Kinder                    15     6       3       6       25-30         21

 9. Săcueni                  15     7       0       8       28-53         21

10. Alparea                  15     5       4       6       39-31         19

11. Popeşti                  15     5       2       8       34-35         17

12. A. Iancu                 15     4       3       8       29-38         15

13. Liberty                    15     4       0       11     40-44         12

---------------------------------------------------------------------------------------------------

14. Frontiera                 15     3       0       12     18-58         9

15. Cociuba                  15     2       0       13     21-74         6

16. Vaşcău                   15     1       0       13     11-38         3