Retur amânat în fotbalul românesc
Întrunit ieri în şedinţă, Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a luat decizia ca startul returului Ligi I, Ligii a II-a şi Ligii a III-a să fie amânat cu o săptămână, din cauza condiţiilor meteorologice, a stării drumurilor şi a terenurilor de joc. Astfel, campionatul va începe în pe 9 martie (Liga a III-a), respectiv 10 martie (Liga a II-a), în loc de 2-3 martie, cum era programat iniţial. Liga I se va relua pe 3 martie, campionatul feminin urmând să revină în iarbă pe 18 martie, în aceeaşi fiind programată şi reluarea campionatelor naţionale ale juniorilor A şi B. Campionatele vor debutat cu prima etapă a returului (deci, în succesiune regulamentară), mai exact cu etapa a 16-a în Liga a II-a şi a III-a, ulterior urmând a fi găsite date libere pentru recuparea acestei săptămâni de întârziere prin programarea unei runde intermediare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.