Replică pentru CS Oşorhei
Echipa de liga a III-a CS Oşorhei caută un teren pe care să joace meciurile programate acasă. Sezonul trecut a jucat la Oradea, pe Stadionul "Iuliu Bodola", dar acum nu mai e sigur că pot juca acolo partidele de pe teren propriu.
Anunţul făcut săptămâna trecută de unul dintre oficialii lui FC Oşorhei, referitor la o eventuală preluare a managementului FC Bihor de către clubul din comuna de lângă Oradea a deranjat conducerea grupării şi a municipalităţii orădene. "Oșorheiul a venit în sezonul trecut pentru patru etape și a stat un campionat întreg la noi, periclitând cel puțin în două situații, desfășurarea meciurilor de a doua zi. Ţine de modul de comunicare al lor, că au vrut să preia FC Bihor, păstrând proporțiile, ca și cum noi ne propuneam să preluăm o echipă de primă ligă din România. O unitate administrativ-teritorială gen Oșorhei, care e cât un bulevard din Oradea, să ne și preia, asta ține de comunicare și de nuanță. Acum, modul în care echipa din Oșorhei va veni pe Stadionul Iuliu Bodola va fi unul clar stabilit, cu plată, în cel mai fericit caz. În principiu, noi dorim ca tot ce înseamnă baza materială a FC Bihorului s-o folosească exclusiv echipele noastre", a comentat Ovidiu Mureşn, viceprimarul oraşului Oradea. CS Oşorhei este pus în situaţia de a-şi găsi o arenă pe care să evolueze în campionatul următor pentru că lucrările de modernizare la baza sportivă din Alparea nu sunt finalizate, iar cea din Oşorhei nu este omologabilă pentru liga a treia.



De ce vor jucatori bihoreni ?Cand au avut jucatori tineri ce au reprezentat cu cinste clubul la nivel national nu au stiut sa-i pastreze ci dimpotriva si-au batut joc de ei,ca doar au fost mai buni cei de la Liberty.De ce au desfiintat echipa aII?DE ce sa nu joace pe stadionul orasului? Este cumva in proprietatea clubului?
De ce ecchipele bihorene ar trebui sa puna jucatorii lor la dispozitia FC Bihor? FCB a renuntat la jucatorii proprii ca la o masea stricata si acum i-ar vrea inapoi. Ce baza materiala are FCB? Eu stiu ca stadionul este al orasului. Cat despre colaborare: 0+0=0
lasa ca jucam noi io si cu popa krenek la Bacau unde am vandut echipa PROSTILOR
Felicitari dl.Muresan ptr.pozitia pe care o arata.In sfarsit cineva din conducerea FCB le arata lungul nasului necivilizatilor din Osorhei.Pe de alta parte s-a ajuns aici ptr.ca primarul din Osorhei sa inconjurat de un mascarici ca popa Krenek cunoscut ptr.tunurile pe care le da.