Reîncep CN de volei juniori şi junioare
La sfârşitul acestei săptămâni, revin în actualitate competiţiile naţionale de volei rezervate echipelor de juniori şi junioare, odată cu programarea primelor turnee de sală. Echipa de juniori I LPS Bihorul, pregătită de prof. Anca Mărculescu, va evolua în turneul de la Timişoara, alături de echipele CSŞ Bega din localitate, CSŞ Sibiu şi LPS Craiova, în timp ce formaţia de junioare I LPS Bihorul (antrenor, prof. Rozalia Mărculescu) va juca pe propriul teren. Începând de vineri şi până duminică, la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv se vor desfăşura partidele din cadrul turneului de calificare la care vor mai fi prezente, în afara lepesistelor, echipele din Lugoj, Târgu Mureş şi Deva. Reamintim că pentru turneul semifinal, programat în aprilie, se califică primele trei clasate din serie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.