Oliver Kahn - "King Kahn" - , emblematicul portar al echipei Bayern Munchen, s-a retras din activitate, la vârsta de 38 de ani, după două decenii de carieră în care a devenit cunoscut datorită performanţelor lui, dar şi temperamentului său vulcanic.

"La un moment dat, trebuie să ştii să te opreşti. Nu pot continua să joc în şort toată viaţa", glumeşte Oliver Kahn, care a câştigat opt titluri de campion al Germaniei, de şase ori Cupa Germaniei, Liga Campionilor şi Cupa UEFA cu Bayern Munchen. "Am nevoie de o perioadă de tranziţie de un an sau doi, vreau să mă distanţez de fotbal", menţionează el.
Fiu al unui fost mijlocaş al echipei Karlsruhe, Oliver Kahn a ales foarte repede să devină portar. "Pentru cineva ca mine, foarte energic, faptul că am ajuns între buturi ar fi putut fi cea mai proastă decizie din viaţa mea. Însă când eşti în poartă, totul este posibil. Eşti ori erou, ori un zero", explică Oliver Kahn. Kahn a fost adesea erou, datorită intervenţiilor sale spectaculoase şi dorinţei sale obsesive de a învinge, dar şi pentru că refuza să cedeze. El a adus trofeul Ligii Campionilor la Bayern în 2001 apărând trei penaltiuri în finala cu Valencia. La Cupa Mondială din 2002, a fost ales cel mai bun jucător al turneului, după ce a dus Germania până în finală. O finală pierdută în faţa Braziliei după o greşeală gravă a lui Kahn a amintit că "Vul-Kahn" este om. În cartea "Eu", Oliver Kahn dezvăluie că a plătit preţul obsesiei sale, mai ales după finala Ligii Campionilor pierdută în faţa formaţiei Manchester United, în 1999.
"Nu mai puteam", mărturiseşte el, comparând dorinţa de atunci de a câştiga cu dependenţa de droguri, ceea ce nu explică, însă, câteva ieşiri pe care le-a avut sau faptul că şi-a părăsit soţia atunci când aceasta era însărcinată cu al doilea copil al lor. Acum, poate să treacă de la fotbal la altceva: "A sosit timpul să trăiesc".
Kahn, care va împlini 39 de ani pe 15 iunie, părăseşte fotbalul după 553 de meciuri jucate în Bundesliga, performanţă depăşită doar de Karl-Heinz Koerbel (602) şi Manfred Kaltz (581).
Iată câteva momente celebre din cariera lui Kahn:
13 aprilie 1996: La un meci cu Stuttgart, l-a împins violent pe unul dintre coechipierii săi, Andreas Herzog, căruia i-a reproşat că nu s-a plasat bine la o lovitură de colţ;
3 aprilie 1999: Când atacantul formaţiei Borussia Dortmund, Stephane Chapuisat, a ajuns singur în faţa lui, Kahn a ieşit din suprafaţa sa cu piciorul înainte. La aceeaşi partidă, Oliver Kahn a încercat să îl muşte de gât pe Heiko Herrlich, autorul celor două goluri ale Borussiei (scor 2-2);
2 octombrie 2004: A avut o ieşire violentă faţă de Miroslav Klose, care juca atunci la Werder Bremen şi pe care l-a acuzat că l-a lovit în coaste la un duel aerian. Kahn i-a pus mâna pe faţă lui Klose;
7 martie 2007: A fost supus unui control antidoping, după care a fost suspendat un meci pentru „comportament necorespunzător". Se pare că, de furie, a aruncat un prim eşantion de urină.
Kahn şi-a început activitatea de fotbalist la Karlsruhe, club din oraşul său natal, la care a fost legitimat în perioada 1976 - 1994, iniţial la juniori, iar apoi la seniori. În 1994, s-a transferat la Bayern Munchen, echipă la care a evoluat până la finalul carierei.
Palmaresul său cuprinde următoarele performanţe:
Liga Campionilor: câştigător în 2001, finalist în 1999;
Cupa UEFA: câştigător în 1996;
Cupa Intercontinentală: câştigător în 2001;
Campionatul Germaniei: opt titluri (1997, 1999, 2000, 2001, 2003, 2005, 2006, 2008);
Cupa Germaniei: şase trofee (1998, 2000, 2003, 2005, 2006, 2008);
Cupa Ligii Germaniei: şapte trofee (1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2004, 2007).
Oliver Kahn a fost selecţionat în naţionala Germaniei de 86 de ori. El a fost convocat pentru prima dată pe 23 iunie 1995, pentru meciul Elveţia - Germania, scor 1-2. Ultima sa selecţie datează din 8 iulie 2006, de la meciul Germania - Portugalia, scor 3-1. A participat la patru ediţii ale Cupei Mondiale (1994, 1998, 2002, 2006), în care a disputat opt meciuri (şapte în 2002 şi unul în 2006). În 2002, Germania a fost finalistă la Cupa Mondială, în 2006 s-a clasat pe locul trei, iar în 1994 şi 1998 a ajuns până în sferturile de finală.
A fost prezent la trei ediţii ale Campionatului European (1996, 2000, 2004), la care a jucat şase meciuri (2000, 2004). În 1996, Germania a câştigat Campionatul European.
A fost ales de patru ori cel mai bun portar din campionatul Germaniei, de două ori - cel mai bun portar din lume (1999, 2001), o dată - cel mai bun portar desemnat de UEFA (2002) şi cel mai bun jucător de la Cupa Mondială din 2002.
A purtat de-a lungul carierei tricoul cu numărul 1, cifră pe care a folosit-o şi ca titlu pentru cartea despre viaţa sa, publicată în 2004. A dat două pase decisive, dar nu a marcat niciun gol. A fost eliminat de trei ori în campionatul Germaniei, dar a primit şi 34 de cartonaşe galbene.
A jucat în 107 meciuri în Liga Campionilor, iar în 204 partide din Bundesliga nu a primit niciun gol.