Conducătorii clubului din Oşorhei s-au arătat surprinşi de declaraţiile viceprimarului municipiului Oradea, Ovidiu Mureşan, într-o conferinţă de presă organizată de FC Bihor, cu privire la o presupusă intenţie a celor de la CS Oşorehi de a prelua clubul orădean. Replica a venit de la primarul comunei Oşorhei, Ioan Pop, care a dorit să pună capăt discuţiilor pe această temă.

"Sincer, nu mă aşteptam, mai ales că suntem parteneri politici în USL. Însă, pot acuza o lipsă crasă de comunicare, cu emisie şi fără recepţie corectă. CS Oşorhei nu a dorit niciun moment să preia pe FC Bihor, ci doar să se asocieze cu acest club, aşa cum a fost, spre exemplu, asocierea cu CF Liberty. Dar nu pe aceleaşi coordonate, pentru că nici măcar nu ne-am aşezat la masa discuţiilor, din moment ce preşedintele FC Bihor, Şerban Morcan, a spus un NU răspicat, din prima, oricărei forme de asociere, iar iniţiativa s-a oprit din faşă. Nu noi am fost cei care au dorit jucători de la FC Bihor, ci FC Bihor a dorit patru-cinci jucători de la noi. Şi, ca să lămurim problema, am să vă certific faptul că eram de acord cu toate cerinţele ce ipotetic urmau să fie formulate de FC Bihor, cu o singură condiţie: Cosmin Bodea să fie antrenorul echipei. Doar atât. Şerban Morcan ar fi rămas preşedinte, conduceau tot cei din AGA FC Bihor şi aşa mai departe. Este impropriu să mai continuu din moment de condiţiile nu au mai fost discutate, în urma unei simple idei lansate dinspre Oşorhei", a declarat Ioan Pop. Primarul comunei Oşorhei, a continuat cu exemple din fotbalul european, în care echipe din mediul rural au ajuns să se bată în primele eşaloane cu echipe de top. "Am observat că apar specialişti care măsoară fotbalul în bulevarde. De-a lungul timpului istoria fotbalului reţine nume ca TSG Hoffenheim, echipa unui sat cu 3.623 de locuitori, care joacă în Bundesliga, de la egal la egal cu Bayern sau Borussia Dortmund, finalistele ultimei ediţii a Champions League, sau, mai recent, cea a comunei italiene Sassuolo, care va avea echipă în Serie A. Desigur, am dat doar exemplul unor echipe din campionate ca cel german sau cel italian, un picuţ mai tari decât cel românesc. Iar, acest din urmă campionat, a mai dat-o pe Unirea, campioană de dată recentă, din "metropola" Urziceni. Echipă care, dacă în 2006 o bătea la baraj pe FC Bihor, după trei ani făcea vreo 8 puncte în Champions League, timp în care FC Bihor nu se regăsea prin labirinturile sumbre, întortocheate şi întunecate  ale ligii secunde. Nu cu mult timp în urmă, FC Bihor se deplasa la Şimleul Silvaniei, pentru un joc cu, citez (din alţi specialişti): <echipa unei localităţi cu trei case şi un bloc>. Rezultatul? FC Bihor a pierdut pentru că viaţa în sine este o lecţie de umilinţă. Consider subiectul închis şi în numele prietenilor mei de la CS Oşorhei le doresc celor de la FC Bihor mult succes", a încheiat primarul comunei Oşorhei, Ioan Pop.