Rapidul a "deraiat" în Giuleşti
* Derby-urile de vineri şi sâmbătă ale etapei a 10-a au fost adjudecate de oaspeţi. Asta, cu toate că, în anumite momente ale jocului, gazdele au lăsat impresia că se pot impune. * Fără câteva piese de bază (Apostol, Varga şi Mara), menajate pentru meciul de marţi din Liga Campionilor, cu Rangers, Unirea Urziceni nu a mai avut prestaţiile solide de altădată. De slăbiciunile ialomiţenilor a profitat FC Vaslui, aflată la al doilea succes consecutiv cu Marius Lăcătuş pe bancă. * Ajuns în fruntea întrecerii până înaintea acestei runde, Rapidul a fost readus cu picioarele pe pământ de CFR Cluj, care i-a administrat un eşec categoric. A fost un meci spectaculos, în care a ieşit în evidenţă şi Alexandru Tudor, printr-un arbitraj pro Cluj, refuzând giuleştenilor două lovituri de la 11 metri. * Internaţional Curtea de Argeş şi-a confirmat şi la Alba Iulia renumele de specialistă a deplasărilor, ajungând la a patra victorie externă din cinci meciuri. * Noul lider, FC Timişoara, a realizat scorul etapei pe seama Ceahlăului, o formaţie departe de rigorile primului eşalon * În schimb, Gloria Bistriţa dă semne de viaţă, adăugându-şi, după meciul cu Oţelul, trei puncte la zestrea săracă strânsă până acum. La scorul de 1-1, gălăţenii au ratat o lovitură de la 11 metri prin Pena. * Nici Astra Ploieşti nu se lasă şi a dispus destul de uşor în propriul fief de Universitatea Craiova, o echipă în criză, ajunsă deasupra liniei care marchează retrogradarea.
Rezultate:
Unirea Alba Iulia - Internaţional Curtea de Argeş 1-2
Marcatori: Chiricheş 18 (autogol) / Stoianof 58, E. Kone 60
Unirea Urziceni - FC Vaslui 1-2
Marcatori: Onofraş 7 / Gerlem 51, Wesley 72
Pandurii Tg. Jiu - Gaz Metan Mediaş 0-0
Rapid Bucureşti - CFR Cluj-Napoca 1-4
Marcatori: Herea 12 / Nei 10, 45, Mureşan 67, Peralta 76
FC Timişoara - Ceahlăul Piatra Neamţ 6-0
Marcatori: Magera 1, 50, Chiacu 5, 90, Goga 83, 85
Gloria Bistriţa - Oţelul Galaţi 2-1
Marcatori: Borbely 49, 71 / Antal 24
* Eliminat: Vigliantti 61 (Oţelul) - cumul de cartonaşe galbene
Astra Ploieşti - "U" Craiova 3-1
Marcatori: Mitchell 15 (autogol), L. Ganea 23, Miranda 90 / F. Costea 89
* Eliminaţi: Paulinho 82 (Astra) - cumul de cartonaşe galbene / Trică 87 (Universitatea) - proteste şi tentativă de lovire a arbitrului Deaconu.
Meciurile FC Braşov - Dinamo Bucureşti şi "Poli" Iaşi - Steaua Bucureşti s-au disputat aseară, după închiderea ediţiei.
Clasament
1. FC Timişoara 10 5 5 0 17-5 20 (+5)
2. CFR Cluj 10 6 2 2 16-7 20 (+5)
---------------------------------------------------------------------------------------
3. Rapid Bucureşti 10 6 0 4 23-15 18 (+3)
4. Unirea Urziceni 10 5 2 3 13-8 17 (+2)
5. FC Braşov 9 4 4 1 11-5 16 (+4)
6. FC Vaslui 10 5 1 4 16-14 16 (+1)
-------------------------------------------------------------------------------------------
7. Steaua 9 4 3 2 11-7 15 (0)
8. Dinamo 9 4 2 3 9-5 14 (-1)
9. "Poli" Iaşi 9 4 2 3 12-10 14 (+2)
10. Pandurii Tg. Jiu 10 4 2 4 10-11 14 (-1)
11. Gaz Metan Mediaş 10 4 2 4 11-13 14 (-1)
12. Astra Ploieşti 10 3 3 4 12-14 12 (-3)
13. Internaţional 10 4 0 6 9-20 12 (-3)
14. "U" Craiova 10 3 2 5 16-15 11 (-4)
----------------------------------------------------------------------------------------
15. Oţelul Galaţi 10 3 2 5 8-12 11 (-4)
16. Unirea Alba Iulia 10 2 2 6 12-18 8 (-7)
17. Ceahlăul P. N. 10 2 1 7 5-22 7 (-8)
18. Gloria Bistriţa 10 1 3 6 7-17 6 (-10)
Etapa viitoare - vineri, 23 octombrie: Oţelul Galaţi - Poli Iaşi, ora 15.00; Universitatea Craiova - FC Vaslui, ora 18.00; Gaz Metan Mediaş - FC Braşov, ora 20.00.
Sâmbătă, 24 octombrie: Ceahlăul Piatra Neamţ - Unirea Alba Iulia, ora 18.00; Pandurii Târgu Jiu - Unirea Urziceni, ora 20.00. Duminică, 25 octombrie: Internaţional Curtea de Argeş - Astra Ploieşti, ora 16.00; Dinamo Bucureşti - Gloria Bistriţa, ora 18.00; Steaua Bucureşti - Rapid Bucureşti, ora 20.00, Antena 1; CFR Cluj - FC Timişoara, ora 21.45.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.