Răchită, demis de la CSM Ploieşti
Conducerea clubului CSM FC Ploieşti, care activează în seria I a Ligii a II-a, a renunţat la serviciile antrenorului principal Valeriu Răchită, precum şi la secunzii acestuia, Daniel Dumitrache şi Dumitru Jipa.
Valeriu Răchită s-a declarat dezamăgit de această decizie. "Nu mă aşteptam la aşa ceva. Auzisem şi eu zvonuri că voi fi îndepărtat în iarnă, dar nu le-am crezut! Regret că am plecat la un proiect pe durată lungă, pentru crearea unei echipe noi, dar nu am putut să-l duc la bun sfârşit. Mâine (n.r. - marţi), îmi voi rezilia contractul cu CSM FC Ploiesti'', a spus Răchită.
CSM FC Ploieşti ocupă, la jumătatea campionatului, locul patru în Seria I, cu 29 de puncte, având şase puncte mai puţin decât liderul clasamentului, Ceahlăul Piatra Neamţ.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.