După ce a câştigat la limită (scor 7-6) prima partidă cu Steaua Bucureşti, din etapa a X-a a Superligii Naţionale de polo, campioana ultimelor şase ediţii, CSM Digi Oradea, a "defilat" în partida a doua, programată sâmbătă dimineaţa, tot la noul bazin din Ghencea. Echipa orădeană s-a impus cu 11-2 (2-1, 4-0, 2-0, 3-1), după un meci controlat de la început şi până la sfârşit.

Steliştii au ţinut aproape doar în prima repriză, pe care campioana a câştigat-o la limită, scor 2-1. Repriza secundă a fost dominată clar de orădeni, elevii lui Laszlo Toth marcând de patru ori, fără a primi vreun gol. Astfel, la jumătatea jocului, CSM Digi Oradea conducea cu 6-1.  Deşi în debutul reprizei a treia, Chioveanu şi Ghiban au fost eliminaţi pentru proteste, campioana a continuat să domine jocul, ssuperioritatea sa fiind evidentă. CSM Digi a câştigat cu 2-0 "actul" al treilea şi conducea cu 8-1, cu 9 minute înaintea finalului jocului. În ultima repriză, orădenii au continuat să-şi mărească avantajul şi s-au impus la finalul partidei cu 11-2.

Steaua: Drăguşin, Giuclea, Mihnea Gheorghe 1, Toacă, Cotrău, Deacu, Călin, Ad. Stan, Oanţă 1, C. Stan, Radu Gospodinov, Petre Popescu, Dragomirescu. Antrenor: Ionuţ Angelescu.

CSM Digi Oradea: Michal Gogola, Mircea Samuilă, Szabo Botond 1, Nicolae Diaconu 4, Mihnea Chioveanu, Andrei Buşilă, Alex Matei 2, Alex Popoviciu, Andrei Creţu 1, Gheorghe Dunca 1, Alexandru Ghiban 1, Kalman Kadar 1, Bogdan Câmpeanu. Antrenor: Laszlo Toth.

Arbitri: Radu Matache şi Mihnea Alexandrescu.

Crişul Oradea, învinsă de Rapid

Tot în cadrul etapei a X-a, Crişul Oradea a pierdut în deplasare ambele jocuri cu Rapid Bucureşti. Prima partidă a fost şi cea mai disputată, gazdele reuşind să se impună pe finalul ultimei reprize, prin reuşita lui Costea, care a înscris după o dublă superioritate, când mai erau 47 de secunde de joc.

Rapid Bucureşti - Crişul Oradea 10-9 (2-1, 3-3, 3-2, 2-3) şi 7-5 (1-2, 1-0, 2-0, 3-3).

Marcatori:

Rapid: Buică 3+2, Samson 3+2, Dumitrache 2+0, T. Dobre 1+1, Costea 1+0, Tem 0+1, Pătraş 0+1

Crişul Oradea: Paleacu 3+0, Freundlich 2+0, Sfârle 2+2, Alexa 1+0, Cl. Alb 1+0, Oros 0+2, Barbu 0+1.

În celelalte "duble" din etapa a X-a s-au consemnat rezultatele Dinamo Bucureşti - Sportul Studenţesc 22-5 şi 16-6 şi "Poli" Cluj-Napoca - Amefa Arad 8-12 şi 7-9.

Clasament

1. CSM Digi Oradea   20     20     0       0       417-85       60

2. Dinamo Bucureşti    20     16     0       4       289-115     48

3. Steaua Bucureşti      20     16     0       4       243-125     48

4. Sportul Studenţesc  20     9       0       11     161-251     27

5. Amefa Arad             20     8       0       12     161-251     24

6. Crişul Oradea         20     5       1       14     130-236     16

7. Rapid Bucureşti       20     5       0       15     105-251     15

8. "Poli" Cluj-Napoca   20     0       1       19     121-313     1