Prudenţă înaintea returului cu Slovacia - "Două goluri nu înseamnă nimic în handbal"
Naţionala de handbal feminin a României a câştigat (23-21) în Slovacia prima manşă a barajului pentru Campionatul Mondial, dar oficialii echipei "tricolore" cred că soarta calificării nu este încă decisă. Antrenorul principal Gheorghe Tadici şi preşedintele FRH, Cristian Gaţu, consideră că avantajul de două goluri este unul important, dar nu suficient în perspectiva returului de sâmbătă, de la Oradea.
"Ecuaţia calificării nu e rezolvată"
Conducătorul handbalului românesc speră ca "tricolorele" să nu subestimeze adversarul. "Rezultatul din tur nu rezolvă ecuaţia califării. Trebuie să fim foarte prudenţi şi să pregătim bine meciul, astfel încât să nu avem parte de surprize. Am încredere în tânăra noastră echipă, care promite mult, şi în stafful tehnic, că ne vor face o bucurie şi în retur. Pe lângă prezenţa la CM, un obiectiv important este şi alcătuirea unei echipe competitive care să participe la Olimpiada de la Rio de Janeiro", a afirmat Cristian Gaţu, care a deplâns absenţa Cristinei Neagu, indisponibilă până către sfârşitul verii. "Cred că va fi un meci atractiv. Două goluri nu mai înseamnă nimic în handbal, dar am speranţa că România va şti să gestioneze situaţia favorabilă din tur", susţine Pavel Mercea, preşedintele Acociaţiei Judeţene de Handbal (AJH) Bihor.
Meci dificil cu un adversar ambiţios
Selecţionerul Gheorghe Tadici se aşteaptă ca slovacele să joace fără complexe la Oradea. "Întâlnim o echipă foarte ambiţioasă, care s-a pregătit mult în aceeaşi formulă pentru a ajunge la un turneu final. Tocmai de aceea cred că ne aşteaptă un meci dificil în compania unui adversar care va veni decis să întoarcă rezultatul", consideră Tadici, care are la dispoziţie un lot alcătuit din multe jucătoare tinere. "S-a conturat o echipă care va mai suferi modificări, pentru că selecţia este continuă la naţională. Avem 4 jucătoare cu experienţă, 4-5 cu 3-4 selecţii şi 8 debutante, ceea ce nu e puţin lucru. Schimbul de generaţii e inerent şi generează surprize, de care sperăm să nu avem parte, aşa cum s-a întâmplat cu Franţa, doar egala Croaţiei pe teren propriu, sau cu Suedia, surclasată acasă de Polonia", a declarat Gheorghe Tadici. Dincolo de adversar, antrenorul României are şi un alt motiv de îngrijorare. "Iunie este luna în care se deschide perioada de transferări, Unele pleacă la alte echipe, altele nu au rezolvată situaţia şi gândul lor zboară şi spre alte lucruri nu numai spre naţională. Plus că apar tot felul de samsari care încearcă să le obţină semnătura. Spre lauda lor, fetele noastre se pregătesc cu seriozitate şi sper să rămână conectate la miza jocului şi să mulţumească suporterii printr-o victorie", a afirmat Tadici.
Preocupare pentru atac
Iubitorii handbalului aşteaptă un festival de goluri în poarta slovacelor, după ce în tur româncele au marcat destul de puţin. "Lucrăm intens la partea de atac, pentru că în prima manşă am dat goluri puţine la acest nivel. Trebuie să fim mai atenţi la situaţiile de singur cu portarul, din care am ratat exasperant, şi e nevoie să găsim antidotul pentru apărarea avansată a slovacelor, care ne-a incomodat în primul meci", a precizat Gheorghe Tadici, care în cazul calificării ar bifa a 4-a prezenţă la Campionatul Mondial. România are 20 de participări la CM, fiind singura din lume prezentă la toate ediţiile. Meciul România - Slovacia se joacă sâmbătă, de la ora 18.00, la Arena "Antonio Alexe".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.