Cele trei cluburi sportive orădene au purtat discuţii cu privire la acest proiect încă de la sfârşitul anului trecut, iar acum, după ce toate detaliile au fost puse la punct, au anunţat oficial modul în care va funcţiona şi scopul de a readuce Oradea în fruntea poloului românesc.

Primele discuţii despre acest proiect au avut loc la finele anului trecut între Peto Dalma, directoarea CS Crişul Oradea, şi Sorin Buhaş, directorul CSU Oradea. Ulterior, şi cum era normal, CSM Oradea, prin directorul Şerban Sere, a fost cooptat în acest proiect, vicecampioana României la seniori fiind punctul final şi culminant al acestei strategii. „Se întâmplă să ne aflăm pentru prima dată în faţa dvs (mass media - n.r.) în această formulă şi ne bucurăm să vă anunţăm strategia de dezvoltare a poloului orădean pe care o discutăm de luni de zile. Acest protocol de colaborare reprezintă un pas istoric în viaţa clubului CS Crişul, dar şi pentru poloul orădean. Deşi am reuşit să cucerim trei titluri naţionale în ultimul sezon, am observat că avem anumite minusuri pe care acest proiect are menirea să le rezolve. Am constatat că jucătorii echipelor de juniori I şi II sunt fără perspectivă. Imediat după ce am preluat conducerea clubului ne-au plecat trei jucători şi nu am înţeles foarte bine din ce cauză. După ce m-am edificat, mi-am dat seama că avem nevoie de o strategie prin care să îi determinăm pe copii să rămână acasă, să nu se mai transfere la cluburi din Ungaria sau din Capitală. La sfârşitul anului trecut am început discuţiile cu Sorin Buhaş, directorul CSU Oradea, un partener adevărat din acest punct de vedere. Am realizat că dialogul nostru era incomplet fără Şerban Sere, directorul CSM Oradea, club care urma să fie beneficiarul eforturilor noastre. Ne-am înţeles ca din sezonul viitor echipele noastre de seniori, băieţi şi fete, să fie preluate de CSU Oradea urmând ca în campionat, din cauza prevederilor regulamentare al FR de Polo, acestea să evolueze doar sub sigla clubului universitar”, a declarat Peto Dalma, directorul CS Crişul Oradea.

 

„Acesta e doar începutul”

Discuţia a fost continuată de către Sorin Buhaş. „Sunt câteva luni de când am pornit aceste discuţii pentru binele sportului orădean. Am considerat că este absolut normal ca, în calitate de conducători, să dezvoltăm acest parteneriat, să avem o viziune comună pentru binele sportului orădean şi vă asigurăm că acesta este doar începutul. Sunt două motive principale pentru care ne-am dorit să preluăm echipele de seniori ale CS Crişul. Primul este acela de a adăuga plus valoare jucătorilor existenţi astfel încât la 21-22 de ani să poată face pasul către CSM Oradea. Cred că acest lucru este posibil deoarece avem calitate atât la copii, cât şi la nivel de colectiv tehnic. A doilea motiv este acela de a le asigura sportivilor o pregătire profesională prin asigurarea unui pachet educaţional în cadrul Universităţii din Oradea”, a spus la rândul său Sorin Buhaş, direcorul CSU Oradea.

 

„Sunt copiii comunităţii şi nu ai unui club anume”

Şerban Sere, conducătorul clubului, la care ar urma să ajungă produsele premium ale colabărării dintre CS Crişul şi CSU Oradea, s-a arătat încântat de acest proiect, unul pe care îl consideră logic şi coerent. „Pentru CSM Oradea nu e primul parteneriat de acest gen. Avem deja colaborări cu CSU Oradea şi LPS Bihorul. Este foarte important pentru sportul orădean să aibă o pepinieră proprie şi să existe, ca şi în acest caz, un parteneriat dincolo de sport. Din fondul total de jucători doar o mică parte va reuşi să performeze şi tocmai aici apare utilitatea acestui proiect. Consider că această colaborare va fi pe termen lung şi cu beneficii multiple. La polo avem creată baza, urmând să se lucreze în mod deosebit la calitate. Specialiştii acestui sport cred că au înţeles că sunt copiii comunităţii şi nu ai unui club anume. Îmi doresc să vă asigur că voi depune toate eforturile pentru ca acest proiect să funcţioneze”, a afirmat Şerban Sere, directorul CSM Oradea.

 

Sistem unitar de pregătire

CSU Oradea va prelua partea de finanţare a echipelor de seniori ale CS Crişul. În ultimul sezon, spre exemplu, echipa masculină a avut doar 2 jucători care au primit o indemnizaţie de efort, restul evoluând voluntar pentru formaţia orădeană. Odată cu preluarea de către CSU, fiecare jucător din cei 18 va primi acea indemnizaţie, masă caldă, cazare (acolo unde va fi cazul), echipamente sportive şi, poate cel mai important, studii gratuite în cadrul Universităţii din Oradea. Ciprian Cîmpianu, antrenorul CSM Oradea, şi Cosmin Goina, coordonatorul echipelor de polo ale CS Crişul, vor colabora pentru dezvoltarea unui sistem unitar de pregătire.

 

Dominarea poloului românesc pe termen lung

Aşadar, a sosit acel moment în care orgoliile din poloul orădean au fost date la o parte, iar dacă această strategie va funcţiona, cu siguranţă va începe „o dominaţie orădeană a poloului românesc pe termen lung”, după cum a afirmat Şerban Sere.