Propuneri controversate de modificare a statutului FRF
Prima Adunare Generală a FRF de la câştigarea alegerilor de către Răzvan Burleanu, care va avea loc astăzi, are pe ordinea de zi modificarea statutului, unele propuneri, considerate drept "dubioase şi controversate", având scopul de a spori autoritatea preşedintelui şi secretarului general.
În cazul în care modificările vor fi aprobate de Adunarea Generală, secretarul general al FRF ar urma să stabilească membrii comisiilor federaţiei, iar statutul ar cuprinde şi sancţiuni cu munca în folosul comunităţii fotbalistice pentru încălcarea unor prevederi. Una dintre cele mai controversate propuneri de modificare a Statutului FRF se referă la cvorumul Adunării Generale. Articolul 36 propus reproduce actualul articol 29 din Statutul FRF, dar omite voit ultima prevedere a alineatului 2, făcând posibile luarea unor decizii care să afecteze interesele federaţiei de către o minoritate, susţine oficialul. Potrivit articolului 29 din statutul actual, dacă nu se întruneşte cvorumul de două treimi din numărul delegaţilor cu drept de vot în termen de două ore, Adunarea Generală va avea loc în ziua următoare, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, şi va putea lua decizii valabile indiferent de numărul delegaţilor cu drept de vot. În noua variantă s-a omis ultima parte care menţiona "cu excepţia situaţiilor în care pe ordinea de zi se află unul din următoarele puncte: a) modificarea sau completarea statutului, b) alegerea sau revocarea preşedintelui, c) excluderea unui membru afiliat, d) dizolvarea FRF". Secretarul general al FRF (n.r. - Gheorghe Chivorchian în acest moment) primeşte puteri sporite, dacă propunerile de modificare a Statutului vor fi validate de AG. Astfel, potrivit articolului 57.3 modificat, componenţa comisiilor federaţiei ar trebui să fie aprobată de secretarul general şi nu de Comitetul Executiv, după îndeplinirea condiţiilor, aşa cum prevede actualul statut. O altă propunere a actualei conduceri a FRF menţionează, la articolul 33.1, că "ordinea de zi a Adunării Generale se stabileşte de către secretarul general pe baza propunerilor Comitetului Executiv şi ale membrilor afiliaţi", ceea ce nu prevede nici actualul statut, dar nici cele ale UEFA şi FIFA. Acum, ordinea de zi a Adunării Generale este stabilită de către Comitetul Executiv pe baza propunerilor făcute de către membrii afiliaţi, secretarul general având doar rol administrativ. În ceea ce îi priveşte pe membrii Comitetului Executiv, acestora ar urma să le înceteze mandatul potrivit articolului 44.11, în cazul în care absentează de la două şedinţe într-un an calendaristic, fără motive temeinice sau refuză să semneze hotărârile. Conform actualului statut, Adunarea Generală are puterea de a revoca individual sau colectiv mandatele membrilor Comitetului Executiv, în cazul în care faptele acestora pun în pericol interesele federaţiei. Un alt aspect controversat este legat de numărul de mandate pe care ar urma să-l deţină un preşedinte şi de limita de vârstă a candidaţilor la şefia FRF. Astfel, deşi în campania dinaintea alegerilor, actualul preşedinte Răzvan Burleanu (30 de ani) spunea că ar limita numărul mandatelor unei persoane la două, acum numărul acestora a crescut la trei, conform articolului 50.1. Articolul 50, referitor la alegerea preşedintelui, stipulează că acesta trebuie să nu fi depăşit vârsta de 65 de ani, limitare ce nu se regăseşte la FIFA şi UEFA. Astăzi, Adunarea Generală va lua în discuţie la punctul 9 al ordinii de zi validarea contractului de rentă viageră încheiat între FRF şi preşedintele de onoare Mircea Sandu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.