Chiar dacă elevii sunt în vacanţa de Paşti, mulţi conducători de instituţii şcolare sunt prezenţi la datorie. Este şi cazul directorului LPS Bihorul, prof. Dan Matei, care ieri a purtat dialogul săptămânal cu presa sportivă locală, temele fiind cele obişnuite: rezultatele obţinute de sportivii liceului în săptămâna anterioară şi stadiul celor două proiecte legate de extinderea spaţiului liceului şi reabilitarea şi modernizarea Stadionului Tineretului.

După ce a trecut în revistă performanţa echipei de baschet Under-16 (antrenor, prof. Alin Cureş), care a reuşit să se califice la turneul final, încheind pe locul III turneul semifinal desfăşurat la finele săptămânii trecute, la Timişoara, dar şi succesele categorice obţinute de echipele de juniori republicani ale liceului, directorul LPS Bihorul şi-a manifestat din nou speranţa că ambele proiecte înaintate autorităţilor locale vor primi aviz favorabil în cel mai scurt timp cu putinţă. "În ceea ce priveşte proiectul de extindere a şcolii, acesta a fost înaintat Consiliului Local, sperăm să intre cât mai curând în şedinţa lunară, să fie discutat şi aprobat. Nutrim speranţa că vom avea succes, mai ales că banii vor proveni din finanţări europene, dintr-un aşa numit fond operaţional, la care vor contribui Primăria Oradea cu un procent de 2%, restul de 98% reprezentând finanţare externă nerambursabilă. Celălalt proiect vizează reabilitarea şi modernizarea Stadionului Tineretului, finanţarea fiind asigurată din trei surse: Ministerul Educaţiei, fonduri europene şi Consiliul Judeţean", a detaliat câteva dintre problemele legate de cele două proiecte prof. Dan Matei. Directorul LPS Bihorul şi-a exprimat punctul de vedere şi faţă de situaţia creată de introducerea abonamentelor pentru cei care folosesc pista de atletism, arătându-se oarecum nemulţumit de anumite articole din presă care au prezentat uşor tendenţios problema. "Este drept că am introdus sistemul de abonamente pentru cei care vor să utilizeze pista de atletism, am dorit ca prin această metodă să avem un control privind accesul persoanelor străine în stadion. Trebuie să ţineţi cont că aici e o instituţie şcolară, şi nu se poate intra oricum. Abonamentul costă 20 de lei lunar, o sumă modică zic eu, banii rezultaţi fiind folosiţi în competiţiile atletice. Păcat că unii cred că la Liceul Sportiv se poate intra şi ieşi când i se năzare cuiva, este o şcoală şi o bază sportivă care necesită întreţinere şi banii sunt folosiţi doar pentru competiţiile elevilor noştri".
Rezultatele obţinute de LPS Bihorul la turneul semifinal de baschet rezervat echipelor Under-16, de la Timişoara:
LPS Bihorul - BCM Târgu Mureş 93-48; LPS Bihorul - Viitorul Cluj-Napoca 80-85; LPS Bihorul - Bucovina Rădăuţi 60-39; LPS Bihorul - CSŞ Sfântu Gheorghe 78-60; LPS Bihorul - Bega Timişoara 53-77. Clasată pe locul III, echipa orădeană a obţinut calificarea la turneul final. Lotul formaţiei orădene, pregătite de prof. Alin Cureş: Tebieş, Cheregi, Ciordaş, Lung, Varga, D. Maghiar, Gherdan, Pop, Krausz, Hăbăşescu, Grecu.