În ultima perioadă, Lotus Băile Felix nu mai pierde, dar nici nu mai câștigă în deplasare. Sâmbătă s-a poticnit spre final la Șomcuta Mare, scor 1-1, prilej cu care a bifat a treia remiză "externă” consecutivă!

Discretă pe teren propriu în acest campionat și antepenultima în  seria 10 a Ligii a III-a, echipa gazdă a jucat cu ambiție maximă în fața unei formații bihorene care a resimțit absența în ofensivă a golgeterului Făgărășanu și a lui Costea. Chiar și așa, Lotus a marcat repede prin Codoban (3) dintr-o lovitură de la 11 metri obținută tot de el (0-1). Bihorenii au irosit apoi două șanse de a-și majora avantajul, pentru ca în partea secundă arțăgoasa formație maramureșeană să se apropie tot mai mult de poarta lui Beke. Până la urmă, portarul oaspeților a fost surprins de execuția juniorului Bogdan Jeler (76), șut de la 14 metri trimis la colțul lung (1-1).

Lotus rămâne la două puncte de liderul Minaur, dar a căzut pe locul 3, cu un ecart similar și față de CAO, după succesul previzibil al orădenilor asupra Luceafărului.

Progresul: D. Brumar - B. Pașca (76 R. Marian), C. Bud, L. Lang, Ad. Tarța, P. Szecui, M. Parnău, Cr. Raicu (46 B. Jeler), P. Batin (72 B. Bîrle), B. Bușică (63 T. Balmoș), E. Piroska. Antrenor: Vasile Oană

Lotus: Beke - T. Paublusztig, Al. Pintea, Cr. Oros, M. Arsene, Fl. Pop, P. Blăgea, M. Popa, Ad. Popa, I. Ban (89 C. Tutuță), Cl. Codoban. Antrenori: Gheorghe Ghiț, Petre Ardelean și Nicolae Petre

Arbitri: Nicolae Dragoș Lunca (Cluj-Napoca) - Marius Bălan (Dej), Ionuț Petrică Câmpeanu (Cluj-Napoca). Observatori FRF: Adrian Voica (Bistrița), Ioan Papp (Carei).

Celelalte rezultate din etapa 13:

Sportul Șimleu - CSM Satu Mare 1-1 (0-1)

Marcatori: Gueye Mansour 69 / Ciprian Brata 5

SCM Zalău - Minaur Baia Mare 2-2 (0-2)

Marcatori:  Ionuț Ilieș 55, Dan Berci 76 - 11 m / Viorel Chinde 18, Alin Văsălie 36

Luceafărul Oradea - CAO 1910 Oradea 0-2 (0-0)

Marcatori: Marius Hosu 62, Cosmin Letan 72 - 11 m

Someșul Dej - CFR Cluj II 2-0 (1-0)

Marcator: Ștefan Visic 20, 63 - 11 m

Clasament - Seria 10

1.Minaur Baia Mare          13       9          2          2          43-17             29

2. CAO 1910      13     9       2       2       28-16         29

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

3. Lotus Băile Felix      13     8       3       2       31-12         27

4. FC Someşul Dej      13     8       1       4       30-18         25

------------------------------------------------------------------------------------------------------

5. SCM Zalău      13     6       1       6       31-24         19

6. Sportul Şimleu          13     4       5       4       15-14         17

7. CFR 2    13     4       2       7       14-19         14

8. Şomcuta Mare          13     3       4       6       19-31         13

9. CSM Satu Mare        13     2       3       8       16-30         9

10. Luceafărul Oradea 13     0       1       12     4-50  1

Etapa viitoare: CFR 2 - Luceafărul (26 noiembrie, ora 14.00; CSM Satu Mare - Someșul Dej; CAO - Progresul Șomcuta Mare; Lotus Felix - SCM Zalău; Minaur Baia Mare - Sportul Șimleu (27 noiembrie, ora 14.00).