AJF Bihor a stabilit datele de începere ale competiţiilor de seniori pe care le organizează. Liga a IV-a se preconizează să se reia pe 8 martie şi să se încheie pe 18 mai. Mai există şi o variantă de rezervă, aplicabilă în caz de timp nefavorabil. Astfel, întrecerea ar urma să demareze în 15 martie, iar ultima rundă să aibă loc pe 24 mai, chiar dacă FRF a cerut ca numele câştigătoarei să fie anunţat până în 22 mai. În ambele cazuri sunt prevăzute două etape intermediare. Graba federalilor este determinată de participarea naţionalei de seniori la Campionatul European (7-29 iunie). Campioanele celor 42 de structuri administrative vor susţine un meci de baraj pentru accederea în Liga a III-a.
Liga a V-a va începe în 16 martie şi se va termina la jumătatea lunii iunie. Şi acest campionat va avea parte de două runde intermediare. Echipele care activează în acest eşalon vor începe, însă, sezonul pe 9 martie, când se va disputa prima fază a Cupei României, ediţia 2008-2009.
Altfel, perioada de transferări începe în 2 februarie şi se încheie cu 48 de ore înaintea primului joc oficial al sezonului.