Program încărcat pentru sportivii de la LPS Bihorul
Conferinţa de presă de la Liceul cu Program Sportiv "Bihorul" i-a avut ca protagonişti pe directorul LPS Bihorul, prof. Dan Matei, antrenorul de atletism Virgil Preda şi pe tehnicianul echipei de judo a liceului, prof. Cristian Bugle, subiectele abordate fiind legate de baschet, judo, atletism, fotbal şi scrimă.
Fotbaliştii, în cantonament la Arieşeni
După ce şi-a manifestat compasiunea pentru marea pierdere a sportului românesc pricinuită de moartea tragică a handbalistului Marian Cozma, directorul LPS Bihorul a prezentat programul echipelor liceului în săptămâna următoare. Astfel, începând de duminică, un lot de 23 de sportivi este în cantonament la Arieşeni, aici fiind incluşi componenţii echipei de juniori B LPS Bihorul, pregătiţi de prof. Gheorghe Bulc, şi fotbaliştii liceului care joacă la Stăruinţa Săcueni, însoţiţi de directorul adjunct al LPS Bihorul, prof. Lucian Stance. Într-un semicantonament se află alţi 43 de sportivi ai şcolii sportive, aici fiind vorba de echipele pregătite de prof. Jambor Janos, respectiv Sorin Buhaş. Un alt punct atins de conducătorul instituţiei de învăţământ orădene a fost cel legat de investiţii, sprijinul venit în urmă cu câteva zile din partea Inspectoratului Şcolar şi a municipalităţii permiţând urgentarea lucrărilor de reabilitare a sălii de judo şi de gimnastică. "Sperăm ca la finalul lunii martie să se finalizeze lucrările la sala de judo, avem acum finanţare completă. Am primit 500.000 de lei şi urmează să mai primim alţi 550.000. La terenul din spate s-a decupat o porţiune, astfel încât suprafaţa de joc să capete dimensiuni regulamentare, sperăm că şi lucrările de acolo vor fi finalizate în cel mai scurt timp", a precizat prof. Dan Matei.
Judoka orădeni, calificaţi la finala CN
Antrenorul secţiei de judo, prof. Cristian Bugle, a prezentat lotul care va participa la finala Campionatului Naţional Under-17 de la Baia Mare, din 21 februarie. Astfel, în urma fazei zonale desfăşurate la finele săptămânii trecute, la Oradea, la care au participat sportivi din 11 judeţe, au obţinut biletele pentru ultimul act următorii judoka: Mădălin Neagotă, Ionuţ Roşca, Mircea Popa, Farkas Bertalan, Vasadi Eduard, Florin Avram, Sorin Petrică, Szabo Evelyna, Adina Pirtea, Larisa Florian, Maria Leuce, Andreea Florian, Mădălina Pantea, Lorena Podelenski. "La zonă n-am avut probleme şi sunt convins că şi la etapa finală vom face o figură frumoasă. Mă aştept să obţinem 5-6 medalii la finală", a declarat prof. Cristi Bugle. În ceea ce priveşte secţia de atletism, care săptămâna trecută a bifat un succes deosebit prin Cornelia Deiac (autoarea unei sărituri de 6,52 m), mai mulţi sportivi vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la Grand-Prix-ul de juniori II de la Bucureşti. Este vorba de Laura Bojan (care va concura la probele de săritură în lungime şi săritură în înălţime), Alex Borza (lungime şi triplusalt), George Negrău (60 m plat şi lungime), Mehes Anabela (triplusalt şi lungime). Lotul de scrimă al LPS Bihorul (antrenor, Dragoş Şpan) va participa la competiţia internaţională "Cupa Dunării", de la Bratislava, printre cei care vor face deplasarea numărându-se Cristina Ciordaş, Diana Andraşi, Daniel Lupaş şi Alexandru Bidilean. În fine, echipele de baschet vor avea un final de săptămână încărcat. Formaţia Under-16 (antrenor, Alin Cureş) va disputa jocul de etapă cu Dinamic Cluj-Napoca, echipa Under-18 (antrenor, Valeria Scheiner) va participa la turneul de la Timişoara (13-15 februarie), iar cea de Under-20, pregătită tot de prof. Valeria Scheiner, va fi prezentă la turneul de la Arad (16-17 februarie).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.